Prețurile la gaze naturale au scăzut cu 20% în aprilie

Luna aprilie a adus o veste bună pentru consumatorii din România, după ce prețurile la gaze naturale au înregistrat o scădere de 20%, conform datelor transmise de furnizorul de gaze Engie. Astfel, prețul final a ajuns la 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mic față de luna precedentă, martie, în contextul în care prețul maxim plafonat, stabilit de decizia executivului, nu poate depăși 0,31 lei/kWh.

Plafonarea prețurilor la gaze și energie, impusă de Guvern, a fost implementată în vederea protejării consumatorilor vulnerabili. Calculul prețurilor plafonate a ținut cont de o echivalare aproximativă a nivelului de consum pe gospodărie cu venitul membrilor familiei.

Pe 28 martie 2024, Executivul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o nouă prelungire a Ordonanței privind plafonarea prețurilor la gaze și energie, valabilă până la 31 martie 2025. Această măsură vine cu noi modificări în sprijinul consumatorilor, având drept scop reducerea semnificativă a prețurilor facturilor la gaze în următorul an.

Până la data de 1 aprilie, producătorii români de gaze erau obligați să asigure resursele pentru consumul populației la prețul de 150 de lei/MWh, iar marja fixă a furnizorului era de 12 lei/MWh. Conform noii legi, prețul de 150 de lei/MWh a fost redus la 120 de lei/MWh, iar componenta de furnizare a crescut de la 12 la 15 lei/MWh.

Aceste măsuri legislative au început deja să se resimtă în buzunarele românilor, cu o scădere semnificativă a prețurilor facturilor la gaze.

România, printre cele mai mici prețuri la energie și gaze din UE

Eurostat a publicat recent statistica cu privire la preţurile plătite pentru energie electrică şi gaze naturale de consumatorii casnici şi non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE). România a avut în a doua jumătate a anului 2023 al treilea cel mai mic preţ plătit de populaţie pentru gaze naturale şi al cincilea pentru energie electrică.

Exprimate în euro, cele mai mici preţuri la gaze pentru consumatorii casnici erau înregistrate în a doua jumătate a anului trecut în Ungaria (0,0335 per KWh), Croaţia (0,0435 euro) şi România (0,0469 euro). La polul opus, cele mai ridicate preţuri se înregistrau în Suedia (0,2070 per KWh), Irlanda (0,1415 euro) şi Ţările de Jos (0,0802 euro).