Deficitul comercial s-a redus cu 61,44% la sfârşitul trimestrului III a.c.comparativ cu perioada similară a anului trecut pe fondul scăderii de două ori mai accelerate a importurilor faţă de exporturi, precizează Institutul Naţional de Statistică – INS.

Conform sursei citate, în perioada ianuarie-septembrie 2009, exporturile au scăzut cu 18,3%, până la 21,18 miliarde euro, comparativ cu o reducere a importurilor de aproape 36 de procente ( 35,9%) ceea ce echivalează cu 43,9 miliarde de euro.

În perioada menţionată, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 15,7 miliarde de euro la expedieri şi de 20,57 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,1% din total exporturi şi 73,1% din importuri.

Structura importurilor şi exporturilor este constituită în special din maşini şi echipamente de transport (41,9% la export şi 33,1% la import) şi alte produse manufacturate (34,8% la export şi, respectiv, 31,6% la import).

SURSA: INS

Te-ar putea interesa și: