Premierul Greciei: Facem eforturi supraomenești să ieșim la liman
Grecia face ‘un efort supraomenesc’ pentru a ieşi din criză, a declarat la Berlin, premierul grec Georgios Papandreou, considerând ‘frustrante’ criticile adresate ţării sale, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
‘Criticile permanente împotriva Greciei sunt extrem de frustrante; fustrante la nivel politic, unde noi facem un efort supraomenesc pentru a atinge obiectivele ambiţioase în mijlocul unei profunde recesiuni, şi frustrante pentru greci care fac sacrificii dureroase şi care se supun acestor schimbări dificile’, a declarat Georgios Papandreou în faţa unei audienţe de industriaşi germani.
‘Eu nu cer aplauze (…), eu cer doar respect pentru fapte’, a adăugat el .’Pot să vă asigur că Grecia îşi va îndeplini toate angajamentele’, a promis Papandreou, adăugând că ‘Grecia va reveni pe calea creşterii şi prosperităţii, după această perioadă dureroasă’.
Georgios Papandreou este invitat de onoare al congresului anual al Federaţiei Industriaşilor Germani (BDI). Tot astăzi, şeful guvernului elen va cina cu cancelarul german Angela Merkel.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





