Potrivit rezultatelor financiare ale companiei publicate miercuri, în intervalul analizat, valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut cu 12%, susţinută de volume mai mari ale vânzărilor de gaze naturale, parţial compensate de preţuri de piaţă mai mici ale mărfurilor şi volume mai mici ale vânzărilor de electricitate.

Totodată, vânzările din Downstream Oil au reprezentat 63% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 35%, iar cele din Upstream 1%. Vânzările din Upstream au fost, în mare parte, efectuate în interiorul Grupului, nu către terţi, notează compania.

Conform sursei citate, rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, a scăzut cu 21% în T1, la valoarea de 975 milioane de lei, ca urmare a evoluţiei negative în Upstream, din cauza preţurilor mai mici la ţiţei, parţial compensate de contribuţia pozitivă mai mare a segmentului Downstream, în principal ca rezultat al marjelor de rafinare mai mari, al unei performanţe mai bune în vânzări şi efectului pozitiv din instrumente de acoperire împotriva riscurilor şi din contracte forward.

Profitul acționarilor, în scădere

În acelaşi timp, profitul net CCA (fără elementele speciale atribuibil acţionarilor OMV Petrom SA) a fost de 760 milioane de lei, faţă de 1,056 miliarde de lei, în primele trei luni din 2019.

“Elementele speciale cuprind venituri nete în valoare de 94 milioane de lei, reprezentând în principal câştiguri temporare din contractele forward în Downstream Gas. Pierderile din deţinerea stocurilor au fost în sumă de (239) milioane lei, în T1/20, în principal ca urmare a unei scăderi abrupte a preţului ţiţeiului. În T1/19 elementele speciale au cuprins venituri nete în valoare de 23 milioane lei, în timp ce câştigurile din deţinerea stocurilor au fost în sumă de 38 milioane lei”, se arată în comunicatul OMV Petrom.

Totodată, rezultatul din exploatare a scăzut, în T1 din 2020, la valoarea de 830 milioane lei, comparativ cu 1,288 miliarde de lei în aceeaşi perioadă din anul anterior, în principal ca urmare a mediului de piaţă nefavorabil, preţurilor mai mici şi începutul crizei generate de COVID-19 având un impact negativ asupra performanţei Grupului.

În ceea ce privește rezultatul financiar net, acesta a consemnat o pierdere de 50 de milioane de lei, în intervalul de analiză, faţă de un câştig de 24 milioane de lei raportat în T1 din 19, “în principal din cauza cheltuielilor mai mari cu dobânzile în legătură cu actualizarea creanţelor şi veniturilor mai mici din dobânzi, având în vedere că T1/19 a inclus efectul pozitiv ca urmare a clarificării unei speţe fiscale”.

În acest context, profitul înainte de impozitare s-a ridicat la valoarea de 780 milioane de lei, în T1, în scădere de la 1,313 miliarde de lei, înregistrat în intervalul ianuarie martie 2019.

Impozitul pe profit, în minus

Impozitul pe profit a înregistrat un minus de 126 milioane de lei, în timp ce rata efectivă a impozitului pe profit a fost de 16% în T1/20, în comparaţie cu 12%, în T1/2019.

Profitul net atribuibil acţionarilor OMV Petrom scade în primele trei luni ale anului în curs, la 653 milioane de lei, de la 1,151 miliarde de lei, în T1 din 2019.

“Fluxul de trezorerie din activităţile de exploatare a fost în sumă de 1.358 milioane lei, mai mic cu 10% comparativ cu T1/19, în principal ca urmare a rezultatului din exploatare mai mic. Fluxul de trezorerie extins după plata de dividende s-a concretizat în intrări de numerar de 136 milioane lei (T1/19: 666 milioane lei). Investiţiile au însumat 958 milioane lei în T1/20, cu 16% mai mari faţă de T1/19, în principal direcţionate către investiţiile din Upstream în valoare de 657 milioane lei (T1/19: 650 milioane lei). Investiţiile din Downstream au fost in valoare de 295 milioane lei (T1/19: 168 milioane lei), alocate aproape în întregime pentru Downstream Oil (T1/19: 158 milioane lei)”, informează compania.

Grupul OMV Petrom a raportat o poziţie netă de numerar incluzând leasing în valoare de 6,095 miliarde de lei, la sfârşitul T1/20, mai mare decât cea în valoare de 5,982 miliarde lei, în aceeaşi perioadă din anul anterior.

Indicatorul marjei de rafinare OMV Petrom s-a situat la valoarea de 6,75 dolari/bbl, în creştere cu 86% datorită diferenţialelor îmbunătăţite ale produselor, cu excepţia distilatelor medii, precum şi a preţului mai mic al ţiţeiului. Rata de utilizare a rafinăriei la 96%, iar volumele vânzărilor cu amănuntul mai mari cu 1%

În ceea ce privește volumul de vânzări de gaze naturale, acestea au fost, în T1, cu 52% mai mari, acoperind toate canalele de vânzări, susţinute de achiziţiile de la terţi. Producţia netă de energie electrică s-a situat la 1,12 TWh, mai mare cu 3%, în contextul marjelor pozitive, dar mai scăzute.

În intervalul ianuarie – martie 2020, OMV Petrom a furnizat pieţelor reglementate 5,52 TWh de gaze naturale. Centrala electrică Brazi nu a avut o obligaţie de a furniza electricitate pieţei reglementate în T1 din acest an, precizează compania.

Potrivit companiei, operaţiunile au continuat să se desfăşoare, în paralel cu implementarea unui set de măsuri de siguranţă de-a lungul întregului lanţ valoric, pentru a asigura securitatea furnizării de carburanţi, gaze naturale şi electricitate. Estimarea cheltuielilor de investiţii pentru 2020 s-a redus cu 30% sau 1,2 miliarde de lei, de la 3 miliarde de lei.

În plus, cheltuielile de investiţii de explorare şi cele operaţionale s-au diminuat cu aproximativ 320 milioane de lei faţă de 2019.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.