Perspectivele pe termen mediu și lung pentru sectorul bancar rămân extrem de favorabile în cel puțin șase piețe est și central-europene. Acestea reprezintă circa 80% din activele sectorului bancar din regiune. Disponibilitatea mai limitată a finanțărilor externe pentru piețele bancare din ECE indică faptul că depozitele își vor păstra caracterul atractiv din ultimii ani, în timp ce creditarea va merge mult mai încet. Perspectivele de creștere pe termen mediu și lung ale sectorului bancar rămân extrem de favorabile în Rusia, Polonia, Cehia, România, Slovacia și Albania. Aceste șase țări, care reprezintă împreună 80% din totalul activelor bancare din Europa Centrală și de Est, au șanse mari să continue creditelor să o depășească pe aceea a PIB-ului.
În termeni absoluți, Rusia și Polonia – reprezentând împreună 60% din activele sectorului bancar din ECE – vor oferi cele mai mari oportunități de creștere din ECE. Aceasta reflectă atât dimensiunea absolută a celor două piețe, cât și ratele de creștere nominală a volumelor de credite și active estimate a fi de două cifre în intervalul 2011-2015.
Piața bancară cehă poate oferi oportunități atractive, dată fiind rata de creștere nominală de două cifre a volumelor de credite și active în intervalul 2011-2015. Pare probabil ca și sectorul bancar slovac să cunoască o evoluție sănătoasă, cu rate mari de creștere, chiar dacă de o singură cifră în intervalul 2011-2015.  Piața bancară din România are toate șansele să fie cea mai atractivă din sud-estul Europei, datorită atât faptului că este cea mai mare din Europa de Sud-Est cât și a creșterii aparent sustenabile (rata de creștere nominală a creditelor și activelor de circa 8-11 procente de la an la an în euro, în perioada 2011-2015).

Creditele ECE doar 7,5% din totalul creditelor din zona euro

Volumul total al creditelor în regiunea ECE se ridica la 1.120 miliarde euro, echivalentul a aproximativ 7,5% din volumul creditelor din zona euro. Prin contrast, PIB-ul nominal al regiunii ECE reprezinta aproximativ 24% din cel al zonei euro. Așadar, rapoartele credit-PIB indică de asemenea un potențial de creștere pentru sectoarele bancare din Europa Centrală și de Est. Ca agregat, valoarea totală a activelor sectorului bancar din ECE se ridică la 1.940 miliarde la sfârșitul lui iunie 2011, echivalentul a aproximativ 5,5% din totalul activelor sectorului bancar din zona euro. În același timp, PIB-ul nominal al ECE reprezintă aproximativ 24% din cel al zonei euro. În consecință, rapoartele active-PIB din ECE rămân cu mult sub media zonei euro, care este de aproximativ 330% din PIB.
Unicredit, Erste, RBI, Societe Generale (SocGen) și Intesa Sanpaolo au anunțat creșteri ale portofoliilor de credite. Datele pentru primele 6 luni ale lui 2011 indică o creștere lentă a creditării în Europa Centrala și de Est. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru acele țări în care 2010 a fost un an dificil (ex: Ungaria, Slovenia si Ucraina). Prespunând că actualele tendințe în creditare ar putea fi susținute, creșterea creditării în euro pentru anul 2011 ar putea fi de circa 9,5% în EC, 7% în ESE și 13% în CSI.
În prezent, activitatea de creditare este în primul rând susținută de segmentul corporate. În regiunea ECE, sectorul corporate profită încă de revenirea zonei euro și a economei mondiale în 2010 și în prima jumătate a lui 2011. Factorii interni au rămas stabili în majoritatea economiilor ECE. Creditarea corporate in ECE pare să aibă suficient potențial de creștere, aflându-se cu mult sub nivelul pe care îl are creditarea corporate în sectoarele financiare mai mari ale zonei euro (unde este de 40%-70% din PIB).

Creditele neperformante se apropie de vârf

Sistemul bancar din ECE este acum mai robust. Acest lucru s-a datorat stabilizării climatului economic în 2010 și în prima jumătate a lui 2011. Dat fiind acest context precum și creșterea volumelor de credite, creditele neperformante (NPL) se apropie de vârf sau l-au depășit deja în cazul majorității băncilor mari din ECE, lucru confirmat și de datele agregate pentru sectorul bancar. Cu toate acestea, Ungaria și câteva piețe din ESE rămân dificile în ceea ce privește calitatea portofoliului de credite.
Datele pentru prima jumatate a lui 2011 arată că NPL-urile au atins deja punctul maxim Cehia, Slovacia, Rusia și Ucraina și se apropie de vârf în Polonia și Serbia. Rapoartele NPL-urilor în unele economii din ECE ar putea ajunge la un maxim de o singură cifră, comparabil cu cel din piețele bancare mai mature, precum Germania sau Marea Britanie, unde creditele neperformante au atins nivelul maxim de 5,5%-6% în 2010/2011.
Doar în Ungaria și Belarus nu a încetat creșterea neperformantelor, aici existând riscul de creștere și în 2012.
In funcție de creșterea economică și a creditării în 2011 și 2012, precum și de eforturile lor de a scăpa de stocurile de credite neperformante, ratele NPL-urilor ar putea să descrească în decurs de 3-4 ani la aproximativ o treime din nivelul lor actual, într-un scenariu optimist, sau la aproximativ două treimi din nivelul actual într-un scenariu pesimist, conform autorilor Raportului asupra Sectorului Bancar din Europa Centrala și de Est.