„Urmare a știrilor apărute în presă referitoare la proiectul “Magistrala 6. Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (1 Mai – Otopeni)”, facem următoarele precizări: Valoarea proiectului este de aproximativ 1,3 miliarde euro (TVA inclus). În acest moment, finanțarea este asigurată: – parţial de Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA), printr-un împrumut în valoare de aproximativ 330 milioane Euro; – parțial din bugetul de stat.  În decembrie 2017, România a solicitat Comisiei Europeane, finanțarea proiectului “Magistrala M6. Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (1 Mai – Otopeni)” din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020”, informează reprezentanții Metrorex.

 În martie 2018, Comisia Europeană a transmis observații și solicitări de clarificare cu privire la Cererea de finanțare transmisă. 

„În data de 14.03.2018, reprezentanții Metrorex, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Ministerului Transporturilor au avut o primă discuție cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la solicitările de clarificare cerute de Comisia Europeană, în legătură cu acest proiect, care vizează, în principal,următoarele: analiza opţiunilor, faţă de care s-au solicitat informații suplimentare cu privire la variantele de traseu analizate;  justificarea valorii proiectului (costul total şi costul unitar) raportat la costurile proiectelor similare de construcție a metroului din Bucureşti; analiza cererii de transport, cu luarea în considerare a impactului realizării celui de-al doilea terminal al Aeroportului Otopeni, rezultatele modelului de trafic, impactul asupra traficului pe DN1 pe perioada construcţiei;  graficul de implementare a proiectului”, mai precizează Metrorex. 

În cadrul discuţiilor tehnice, au fost clarificate mai multe aspecte legate de aceste solicitări și informațiile suplimentare se vor regăsi în răspunsurile pe care Metrorex le va transmite în termenul solicitat de Comisia Europeană, respectiv 2 luni de la data primirii cererii de clarificare. În ceea ce privește implementarea proiectului, la acest moment se derulează procedura de achiziţie privind obţinerea terenurilor prin expropriere şi se continua acţiunile prevăzute prin Acordul de Împrumut încheiat cu JICA, în vederea demarării procedurii de achiziție publică pentru contractarea lucrărilor de structură.

Valoarea investiţiei în linia de metrou ce va lega Capitala de aeroportul Otopeni este de aproximativ 1,3 miliarde de euro (cu TVA inclus), potrivit autorităţilor locale. Pro­iectul Magistralei 6 de metrou prevede un traseu de 14,2 km şi cuprinde 12 staţii, ar urma să asigure capacitatea de transport a unui număr de 50.000 călători pe oră şi sens.