Coronavirus. Spania va achiziționa încă 50 de milioane de doze de vaccin

Coronavirus. Spania va achiziționa încă 50 de milioane de doze de vaccin
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 1 decembrie 2020, 21:25

Spania a anunțat marți că a decis să cumpere alte 50 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19, astfel guvernul spaniol a rezervat peste 100 de milioane de doze.

Guvernul spaniol a anunţat marţi că a ales să cumpere încă 50 de milioane de doze suplimentare de vaccinuri contra Covid-19 de la trei laboratoare, numărul dozelor rezervate ajungând la mai mult de 100 de milioane.

La reuniunea de marţi, Consiliul de miniştri a aprobat cumpărarea a 20,9 milioane de doze de vaccin dezvoltate de Janssen, 8,3 milioane de de Moderna şi 23,5 milioane de CureVac, care vor fi furnizate în cadrul acrodurilor semnate de Uniunea Europeană cu aceste laboratoare.  Executivul socialistului Pedro Sanchez a anunţat deja luna trecută că va primi vaccinuri de la alte două companii farmaceutice: 31,6 milioane de doze de vaccin produs de AstraZeneca şi 20,9 milioane de doze din cel produs de Pfizer-BioNTech, asigurându-şi astfel un total de peste 105 milioane de doze, potrivit AFP.

Aceste achiziţii vor ajunge pentru a imuniza cel puţin 52,5 milioane de persoane

Cea mai mare parte din vaccinuri necesită două doze, iar aceste achiziţii vor ajunge pentru a imuniza cel puţin 52,5 milioane de persoane, mai mult decât 47 de milioane de locuitori cât are Spania.  Guvernul a precizat că vaccinurile rămase vor fi destinate „misiunilor de solidaritate” în beneficiul ţărilor care au dificultăţi de acces la vaccin.  „Spania are acces garantat la vaccinuri care vor începe să fie furnizate începând din ianuarie şi care vor fi gratuite pentru cetăţeni”, a asigurat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Maria Jesus Montero, în timpul unei conferinţe de presă.

Spania este una dintre cele mai afectate ţări de pandemie ale Europei, cu mai mult de 45.000 de morţi şi peste 1,6 milioane de cazuri. Totuși, autoritățile estimează ca epidemia a intrat într-o faza de „stabilizare neta”. „Sunt mai multe zile de când incidenta cumulata pe 14 zile s-a stabilizat” in jurul a 525 de cazuri la 100.000 de locuitori, a explicat marți Fernando Simon, directorul centrului de urgenta sanitara al Ministerului Sănătății. Este vorba despre o tendință observată de la începutul lui noiembrie, după ce a trecut „vârful de transmisie” de la sfârșitul lui octombrie, „efect” al restricțiilor introduse în Spania, potrivit lui.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.