Coronacriza: Rusia se pregătește de starea de urgență. Vladimir Putin a semnatlegea

Coronacriza: Rusia se pregătește de starea de urgență. Vladimir Putin a semnatlegea
Publicat de Iulian Luca la 2 aprilie 2020, 03:00

Președintele Rusiei, Vladimir Putin a dat undă verde Guvernului pentru instituirea stării de urgență în contextul limitării pandemiei de coronavirus. Acesta a semnat miercuri legea iar guvernul va putea coordona activitatea unui sistem unificat de prevenire şi de răspuns în fața crizei.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat miercuri o lege prin care acordă guvernului puterea de a institui starea de urgenţă, în efortul de a limita propagarea epidemiei de coronavirus în ţară, potrivit Reuters şi RIA Novosti, conform Agerpres.

Documentul a fost publicat pe portalul oficial de informaţii juridice al Kremlinului.

Potrivit Constituţiei, doar preşedintele poate declara starea de urgenţă după ce primeşte acceptul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului), dar deputaţii au votat marţi o lege prin care acordă aceleaşi puteri guvernului de a institui starea de urgenţă.

Astfel, guvernul va putea coordona activitatea unui sistem unificat de prevenire şi de răspuns la situaţia care a necesitat instituirea stării de urgenţă.

Comerțul cu echipamente medicale ar putea fi restricționat

De asemenea, executivul va avea dreptul să restricţioneze comerţul cu echipamente medicale, să introducă o procedură specială pentru înregistrarea şi circulaţia medicamentelor şi a echipamentelor medicale destinate prevenirii şi tratării bolilor care prezintă un pericol pentru societate, în condiţiile stării de urgenţă.

Legea permite de asemenea guvernului să stabilească noi achiziţii de la un singur furnizor în 2020. Documentul permite modificarea termenilor contractului în caz de circumstanţe independente de părţile contractante în funcţie de răspândirea epidemiei de coronavirus.

În plus, cabinetului i se oferă posibilitatea de a introduce moratoriu la procedurile de faliment.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.