Constantin Enceanu a fost părăsit

Într-o discuție sinceră la emisiunea lui Cătălin Măruță, faimosul cântăreț de muzică populară Constantin Enceanu și-a deschis inima, dezvăluind detalii rare despre viața sa personală și legătura sa cu sora sa mai mare.

Obișnuit să-și țină viața privată departe de ochii publicului, interpretul de muzică populară a dezvăluit un episod dureros din trecutul său, un moment care i-a schimbat viața și l-a făcut să privească relațiile familiale dintr-o perspectivă diferită.

Puțini știu că viața lui Constantin Enceanu a fost marcată de o decizie radicală luată de sora sa mai mare acum mai bine de două decenii. Aceasta a ales să plece în Italia, lăsându-și familia acasă.

În acea perioadă, el a avut o discuție cu sora sa, încercând să o disuadeze din a lua această hotărâre. Îi prezisese că distanța dintre ea și soțul ei ar duce inevitabil la răcirea relației și la despărțire. Această presimțire care s-a adeverit în timp.

„Sora mea a plecat în Italia și a plecat fără știrea mea. Ea e mai mare cu un an și jumătate decât mine.

Când am avut o discuție la țară că vrea să plece în Italia, i-am spus că nu sunt de acord cu așa ceva, pentru că în momentul în care familia nu este unită și nu stau toți la un loc, lucrurile se precipită și relațiile între soț și soție se răcesc și ușor se destramă, ceea ce s-a și întâmplat.

Ea era măritată, avea patru copii, trei fete și un băiat, iar ea a plecat și n-am știut”, a povestit Constantin Enceanu în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Constantin Enceanu
SURSA FOTO: Facebook, Constantin Enceanu

Constantin Enceanu a prezis despărțirea surorii sale

Prezicerea lui Constantin Enceanu s-a confirmat cu trecerea timpului. Căsnicia sora sa s-a destrămat, iar familia lor s-a frânt sub povara distanței și a absenței.

Cu toate acestea, regretul lui Enceanu nu se referă doar la pierderea relației dintre sora sa și soțul ei, ci și la impactul pe care această decizie l-a avut asupra familiei lor în ansamblu.

„Avea 38 de ani când a plecat, acum are 60 și ceva de ani. Și-a distrus familia după ce a plecat și pot să le spun tuturor că orice cuplu, cât ar fi de unit și cât s-ar iubi, distanța mare face doar să se răcească relațiile și duce la despărțire.

Asta i-am spus din start: Chiar dacă tu îmi spui că vă iubiți, relația se va răci și va duce la despărțire”, a mai declarat interpretul de muzică populară.

Interpretul, în proces cu Niculina Stoican

El a inițiat un proces împotriva lui Niculina Stoican. El susține că nu a primit niciodată o promovare adecvată din partea acesteia. Artistul s-a plâns că această situație a persistat deși a făcut parte din echipa lor timp de 18 ani.

În replică, Niculina Stoican a subliniat că Enceanu nu avea nevoie de o invitație specială pentru a se prezenta. De altfel, el era obligat să justifice absența cu un document oficial.