Automobile Dacia

Aflată în anul „all new Duster“, după cum îl numesc oficialii companiei, Automobile Dacia a obținut rezultate foarte bune în ciuda contextului dificil în care se află piața românească, invadată de mașini de ocazie. Vânzările din România au crescut cu peste 14% în primele opt luni ale acestui an față de aceeași perioadă a lui 2016, iar toate modelele gamei sunt lider pe segmentele din care fac parte. În plus, rezultatele bune se remarcă și pe piețele externe, Automobile Dacia exportând circa 93% din vehiculele produse la Mioveni. La Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia a continuat majorarea producției, la începutul acestui an fiind marcat un moment important: motorul Energy 0,9 Tce cu numărul 1.000.000. Tot în 2017, un moment important în viața Groupe Renault România, din care face parte Dacia, a fost începerea construcției noului sediu unic pentru angajații din București. Același grup se poate mândri cu deținerea tuturor activităților specifice unui constructor auto, cei 16.700 de angajați, dintre care 14.000 pe platforma de la Mioveni, contribuind la succesul produselor marca Dacia. În topul celor mai doriți angajatori, în 2017 Groupe Renault România a crescut cu două poziții, ajungând pe locul 9.

    Autonet Group

Grupul Autonet este unul dintre cei mai importanți furnizori din segmentul reparațiilor auto din Europa Centrală și de Est, fiind compus din companii care acoperă segmentul pieselor de schimb, lubrifianților, vopselurilor auto, echipamentelor de service, asistenței rutiere și asigurărilor pe piețele din România, Ungaria, Slovacia și Slovenia. În prezent, Autonet are circa 1.800 de angajați, iar cifra de afaceri a trecut de 300 de milioane de euro. Autonet Import, cea mai importantă firmă a grupului, este și cel mai mare furnizor de piese auto din România. Compania a fost înființată în 1996 și deservește clienți în trei țări (România, Ungaria și Slovenia), prin trei centre de distribuție și 70 de depozite regionale. În 2016, doar această companie a grupului a avut afaceri de 262 de milioane de euro și un profit de 9,7 milioane de euro.

 

    Bosch România

Bosch a încheiat anul fiscal 2016 cu o cifră de afaceri de aproximativ 332 milioane de euro în vânzări consolidate în România, înregistrând astfel o creștere semnificativă de 22% față de anul anterior. Vânzările totale nete de 592 milioane de euro, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către firmele afiliate, au înregistrat o creştere de aproximativ 58% față de anul trecut. Bosch România a investit în 2016 aproximativ 63 milioane de euro, în special pentru continuarea dezvoltării locaţiilor de producție pentru soluții de mobilitate din Cluj și Blaj și a activităților de cercetare și dezvoltare. Pe lângă investitiile în producție și cercetare-dezvoltare, grupul continuă să se implice activ în educație. Compania a investit șase milioane de euro într-un Centru de Training dedicat pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual și dezvoltării continue a angajaţilor. În prezent, peste 120 de elevi din licee și școli profesionale se pregătesc pentru carierele lor ca tehnicieni în fabricile Bosch. De asemenea, divizia grupului din România a încheiat anul acesta un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

    Rombat 

În 1980, la Bistrița se desprindea din Combinatului Industriei Construcțiilor de Mașini (CICM) compania Acumulatorul. Zece de ani mai târziu, în 1990, ia naștere pe structura acesteia, noua societate pe acțiuni Rombat care, în perioada următoare, trece printr-un amplu proces de modernizare. Din 1996, firma recent privatizată complet devine unic furnizor pentru uzinele Dacia. Pe lângă calitatea de furnizor al grupului Renault, Rombat este acceptat ca partener și de grupul PSA Peugeot – Citroen, dar și de divizia Nissan din Rusia. În 2012, firma românească este cumpărată de grupul sud-african Metair și, în vara lui 2017, rețeaua sa din România ajunge la 11 centre de vânzări și 100 de unități service. Anul trecut, Rombat bate toate recordurile din istoria companiei vânzând peste 2,3 milioane de baterii. Tot în 2016, compania câștigă locul întâi la secțiunea „Industrie – Intreprinderi Mari“ a Topului Național al Firmelor, organizat de CCIR. Cifra de afaceri a Rombat urcă la 77,8 milioane de euro, iar profitul net atinge 4,9 milioane de euro.

 

    Schaeffler România

Divizie a unui grup care activează, prin cele trei mărci ale sale – LuK, INA și FAG – în sectoarele auto, industrial şi aerospaţial, Schaeffler România produce în Braşov componente pentru industria auto şi pentru industria eoliană. În luna octombrie, compania a aniversat împlinirea a 13 ani în România, timp în care a realizat investiții de peste 500 de milioane de euro. Cifra de afaceri a uzinei din Cristian a atins anul trecut 399 de milioane de euro, iar profitul s-a apropiat de 15,7 milioane de euro, în special grație exportului care reprezintă circa 90% din totalul producției. De asemenea, mai bine de 20% din activitatea companiei este rezervată producției de componente auto pentru mărci precum Volkswagen, Audi sau Volvo. De la 1 octombrie, compania cu 4.200 de angajați are și un nou director general în persoana lui Sorin Poteraș, fost manager de producție al Schaeffler România. Performanțele bune al diviziei din România i-au asigurat lui Alexandru Blemovici, cel care a condus compania până în octombrie, numirea la conducerea departamentului „Supply Chain Management & Operations“ din cadrul centralei Schaeffler din Germania.

    Grupul Industrial Componente (GIC)

 

Grupul Industrial Componente (GIC) are, de la un an la altul, rezultate tot mai bune. Împărțit în trei divizii – Metal (care include firmele GIC Nosag Metal, Romcat GIC Metal și Comefin), Systems & Assemblies (Automotive Complete Systems, GIC&GJM Automotive Harness și EuroTehnic) și Plastic (Subansamble Auto și divizia care a urmat producția Dacia către alte zări, GIC Maroc), GIC a avut o cifră de afaceri cumulată de peste 105 milioane de euro, toate companiile membre finalizând anul cu profit. La acest din urmă capitol, GIC&GJM Automotive Harness a avut cel mai bun rezultat, 314.175 euro.

 

    Continental România

Cel mai mare angajator privat din țară și grup cu cinci divizii aflate în plină expansiune în România, Continental a investit în perioada 1999 – 2016 circa 1,2 miliarde euro în activităţile de aici. Grupul deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi, este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental România avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016, din care peste 5.000 erau ingineri, și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an. Grupul german realizează anual în România peste 150 de milioane de produse pentru industria auto și a investit în ultima perioadă circa 170 de milioane de euro în dezvoltarea oamenilor, în infrastructura locațiilor și în echipamente de ultimă generație. Continental a anunțat pentru următoarea perioadă concentrarea pe trei direcții: conducerea autonomă, electrificarea și sistemele de conectivitate ale mașinilor. Proiectele pe care le derulează vizează aceste trei megatrenduri ale industriei automotive, iar la ele lucrează inclusiv echipe din România.

    Ford România

 

Al doilea mare producător de mașini din România angajează la uzina din Craiova peste 3.900 de persoane, o parte dintre ele făcând parte din campania de recrutare desfășurată în acest an. Din totalul de 1.700 de locuri de muncă oferite de Ford în 2017, circa 1.500 au fost deja ocupate, recrutarea a încă 200 de angajați fiind în plină desfășurare. Anul viitor compania va ajunge la un total de 4.200 de persoane angajate în România. Cele mai mari realizări din acest an ale Ford România sunt legate de lansarea producției noului model EcoSport la uzina din Oltenia, pentru industrializarea acestui fiind deja implementată o investiție adițională de 200 milioane de euro. Până în prezent, grupul american Ford a investit în România peste un miliard de euro.

Star Assembly / Star Transmission

Cele două divizii ale grupului Daimler – Star Assembly și Star Transmission (STA – STC) – au realizat în 2016 investiții ce totalizează 150 de milioane de euro. Cea mai recentă dezvoltare a afacerilor din România a rezultat din implementarea proiectului NAG3 – cu o investiție de 36 de milioane de euro la uzina din Cugir – care vizează producția cutiilor automate în 9 trepte de viteză G-Tronic. De asemenea, în prezent sunt alocate sume importante pentru un nou proiect, REMAN, prin care la uzina din Sebeș vor fi recondiţionate cutii de viteze primite de la dealeri autorizaţi. Conform oficialilor STA – STC, Star Transmission a depășit anul trecut cifra de afaceri de 75 de milioane de euro, în creștere cu peste 15% față de anul precedent, în timp ce Star Assembly a raportat aproximativ 330 de milioane de euro, înregistrând o creștere semnificativă față de 2015. Cei peste 2.600 de angajaţi din ambele subsidiare beneficiază de cursuri de calificare, iar companiile dezvoltă continuu noi proiecte de extindere a zonelor de producţie, relevante pentru zona de calificare personal, precum Şcoala Profesională Germană sau cea de Maiştri, sau cu scopul de a susţine dezvoltarea comunității locale prin sponsorizări, donaţii, lucrări de remodernizare a unor instituţii educaţionale.

    Te-Rox Prod

Compania Te-Rox Prod a intrat pe piața producătorilor de scaune auto în anul 2007, începând, astfel, colaborarea cu cel mai mare distribuitor de scaune auto din Europa, Groupe Team Tex. Un an mai târziu, a fost înființată și secția pentru producția de centuri de siguranță, iar în 2010 au fost deschise punctele de lucru la Roman și Iași, cu un total de 155 de angajați. Investițiile au continuat în 2011 în fosta fabrică de mase plastice din Iași, Te-Rox Prod reușind să-și producă necesarul de piese plastice folosite în asamblare. Un pas important a fost reprezentat și apariția gamei proprii de produse MIGO, în anul 2012, printr-o colaborare cu BHS Impex din Botoșani. Anul trecut, afacerile companiei au crescut ușor față de 2015, până la circa 23 de milioane de euro (103,4 milioane de lei), în timp ce profitul net aproape că s-a dublat, apropiindu-se de 900.000 de euro (4 milioane de lei). Potrivit reprezentanților companiei, peste 1.100 angajaţi fac huse şi centuri de siguranţă pentru copii, care ajung în peste 55 de ţări.