Confederaţia Europeană Imobiliară împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Parlamentului European pregătesc  Standardul European al Activităţii Imobiliare.

Documentul reprezinta un “decalog” al activităţii imobiliare, un set de reguli de bună practică pentru cei care îşi vor desfăşura activitatea în acest domeniu, cu scopul de a proteja consumatorul. 

Această măsură a apărut ca urmare a faptului că piaţa imobiliară nu are în acest moment o lege specifică pentru a reglementa activitatea în acest domeniu, dar mai ales din cauza controverselor care s-au ţesut în jurul activităţii agenţiilor imobiliare: creşterea nejustificată a preţurilor pentru a obţine un comision cât mai mare la vânzare, plasarea de anunţuri false în paginile de publicitate ale ziarelor sau pe Internet, cu scopul de  a atrage clienţi pe care mai apoi îi direcţionează către adevăratele oferte. 

„De cele mai multe ori, atunci când un client este satisfăcut de colaborarea cu o companie imobiliară este natural să nu mai apară frustrarea achitării comisionului şi să revină pentru o nouă colaborare”, afirmă Monica Marin, Partner Manager EuroMetropola.

Despre acuzele conform carora agenţiile imobiliare ar umfla preţurile proprietăţilor pentru a câştiga un comision mai consistent, reprezentanta EuroMetropola specifică: „Este adevărat că proprietarii şi reprezentanţii companiei imobiliare se consultă asupra preţului de vânzare, dar decizia aparţine exclusiv vânzătorului. Este obligaţia consultantului, care în multe cazuri deţine şi atestat de evaluator, să-i informeze pe proprietari cu privire la preţurile pieţei. Bineînţeles că orice proprietar doreşte să obţină un preţ cât mai bun şi fixează un nivel de la care poate negocia. Este o lege a comerţului care nu a apărut odată cu afacerile imobiliare”.

Data: 18 februarie 2008

Sursa: DMI