CNVM a sancţionat miercuri grupul Rompetrol cu o amendă a cărei valoare reprezintă 5% din capitalul social, nivelul maxim pe care îl poate aplica instituţia, şi a limitat drepturile de vot la 33% din acţiunile la Rompetrol Rafinare (RRC) până la finalizarea ofertei de preluare.

“Am decis să amendăm grupul cu suma maximă pe care ne-o permite legislaţia, adică 5% din capitalul social, şi am dispus limitarea drepturilor de vot la 33% din acţiunile Rompetrol Rafinare”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Potrivit raportului anual pentru 2008 al The Rompetrol Group, capitalul social al grupului este de 140.610 dolari. Astfel, amenda este de aproximativ 7.000 de dolari.

Mai au cinci zile

Sursele citate au mai spus că instituţia a acordat încă cinci zile grupului Rompetrol pentru depunerea raportului de evaluare la Rompetrol Rafinare, noua documentaţie urmând să fie transmisă până 9 decembrie.

The Rompetrol Group a depus luni la CNVM raportul de evaluare numai la Rompetrol Well Services (PTR), iar pentru Rompetrol Rafinare a cerut o nouă amânare, până la 8 decembrie.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre Comisie şi Rompetrol, solicitarea prelungirii termenului de depunere a raportului de evaluare la Rompetrol Rafinare pentru 8 decembrie a fost înaintă CNVM însoţită de un punct de vedere al evaluatorului, care precizează că documentaţia poate fi finalizată cel mai devreme la 7 decembrie.

Rompetrol a tot solicitat amânări

Anterior avertismentului dat de CNVM săptămâna trecută, grupul Rompetrol a mai solicitat o prelungire, tot până pe 8 decembrie, însă instituţia a stabilit o nouă dată limită pentru 30 noiembrie. Avertismentul CNVM a venit întrucât grupul Rompetrol nu a prezentat rapoartele de evaluare până la data de 20 noiembrie. Documentaţia este necesară la stabilirea preţurilor din ofertele de preluare la cele două companii.

Un grup de acţionari minoritari ai Rompetrol Rafinare, care deţin peste 5% din titluri, a solicitat săptămâna trecută CNVM să amendeze The Rompetrol Group şi KazMunaiGaz pentru că nu au derulat oferta de preluare. Totodată, grupul de acţionari minoritari a solicitat Comisiei să limiteze la 33% drepturile de vot ale KazMunaiGaz în AGA de la Rompetrol Rafinare până la încheierea ofertei de preluare.

The Rompetrol Group a anunţat la 26 august că va derula oferte de preluare la Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Well Services, însă lansarea acestor operaţiuni a fost amânată deoarece rapoartele de evaluare nu au fost realizate conform cerinţelor CNVM, iar documentaţia solicitată ulterior de Comisie nu a fost prezentată decât pentru una dintre companii.

Comisia a menţionat că la realizarea primelor rapoartele de evaluare a fost evitată folosirea metodei “abordării pe bază de venituri”, formulă care ar influenţa semnificativ preţul din ofertele de preluare. CNVM a solicitat la 22 octombrie un nou raport de evaluare realizat de un alt evaluator independent, care să cuprindă atât “abordarea pe bază de venit”, cât şi calculul activului net pe acţiune pentru fiecare companie în parte. Totodată, Comisia a suspendat dreptul evaluatorului iniţial, firma Gestaco Brăila, din cauza contestării altor rapoarte de evaluare întocmite pentru o firma Istru Brăila (ISTR).

SURSA:Mediafax