În ultimii cinci ani, Compania Naţională de Investiţii a cheltuit aproximativ 1,2 miliarde lei pentru săli de sport, bazine de înot, complexuri sportive, cămine culturale, așezăminte culturale, săli de cinema și patinoare artificiale. Cei mai mulţi bani s-au cheltuit în anul 2016, 365 milioane lei, mare parte din fonduri fiind alocate pentru modernizarea așezămintelor culturale și construirea unor săli de sport.

Sala de sport din satul Poganu, judeţul Olt, cu aproximativ 700 locuitori, a fost construită cu 5,5 milioane lei, iar proiectul a fost finalizat în 2017. Căminul cultural din localitatea Ersig (Caraș Severin), cu 300 de locuitori, a costat 1,211 milioane lei şi a fost predat în 2016. Bazinul de înot din Beclean – Bistrița Năsăud, localitate cu 12.000 locuitori, a fost costat 6,57 milioane lei şi a fost inaugurat în 2015. Sala de sport din Slobozia Mândra (Teleorman) a costat 4,58 milioane lei. O altă sală de sport din comuna Jorăști (Galați), localitate cu 1.000 locuitori, a costat 3,91 milioane lei, lucrare inaugurată în 2013. 

Acestea sunt numai cinci exemple din sutele de proiecte finanțate din bani publici, în perioada 2013-2017, de Compania Naţională de Investiţii. 

Conform proiectelor prezentate pe site-ul CNI, în perioada 2013-2017, aproape 1,2 miliarde lei (265 milioane euro), s-au pompat în „reabilitarea“ căminelor culturale din sute de sate, comune și localități, și în construcția de săli de sport, bazine de înot, patinoare artificiale și unități sanitare din mediul urban. 

Cei mai mulți bani pentru proiecte finalizate s-au decontat anul trecut, când Compania Naţională de Investiţii a cheltuit 365 milioane lei pentru 167 de contracte.

România căminelor culturale

Din proiectele finalizate anul trecut, 97 de lucrări au fost pentru cămine culturale. Valoarea lucrărilor pentru modernizarea acestora variază între 500.000 și 2,5 milioane de lei. 

Aproximativ 22 milioane de euro s-au cheltuit pentru lucrări de consolidare, termoizolare, reabilitare instalații electrice, termice și sanitare a căminelor culturale din toată țara. Iar dotările sunt la fel de inutile precum pare și investiţia în sine: videoproiector, ­mixer audio, orgă de lumini, pro­iec­toa­re de lumini, boxe și microfoane.

 

La concurență cu proiectele patriarhului

Pe lângă cămine culturale și săli de sport, Compania Naţională de Investiţii a investit 500.000 euro pentru restaurarea și condolidarea turnului Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava, proiect finalizat anul trecut. Potrivit CNI, obiectivul de investiții, în valoare de 2.190.599 lei cu TVA, este una din cele mai importante realizări ale arhitecturii medievale din Moldova având două etaje și parter. Pentru a ne face o idee, clopotul gigant de la Catedrala Mântuirii Neamului a costat 425.000 de euro. 

În primele opt luni – 244 milioane lei decontați de CNI

În primele opt luni ale acestui an, CNI a anunțat că s-au finalizat 50 de proiecte, valoarea totală a acestora fiind de 244,16 milioane lei. Ca anul trecut, primul loc în topul investiţiilor îl ocupă așezămintele culturele. În Șeușa, județul Alba, un sat cu 500 de locuitori, care nici măcar nu beneficiază de iluminat public, s-au cheltuit aproape 600.000 de lei petru reabilitarea căminului cultural. Mai mult, în satul Stupini din județul Bistrița Năsăud, unde trăiesc aproximativ 100 de oameni, căminul cultural a fost reparat cu aproximativ 800.000 de lei. 

Printre zecile de așezăminte culturale și câteva săli de sport, în bugetul CNI, și-a făcut loc și Academia Națională de Informații. Instituția de învățământ superior a SRI, locul unde foarte mulți politicieni și-au făcut stagiul, a beneficiat de 3,51 milioane de lei de la Compania Națională de Investiții. Banii au fost utilizați pentru reabilitarea și modernizarea corpului C29 din cadrul Academiei Națională de Informatii, iar proiectul a fost finalizat în acest an.

În 2015, trei bazine de înot și șapte săli de sport

CNI a cheltuit în anul 2015 aproape133 de milioane de lei pentru proiectele finalizate. În urmă cu doi ani, conducerea CNI a promovat 31 de proiecte pentru construția de săli de sport și a finalizat lucrările pentru șapte obiective. Totodată, în 2015 s-au finalizat lucrările pentru trei bazine de înot și s-au inaugurat 54 de cămine culturale. În 2014, valoarea totală lucrărilor finalizate s-a ridicat la 193 milioane lei, nouă săli de sport și șase bazine de înot fiind inaugurate. 

În 2013, Compania Națională de Investiții a decontat 261,14 milioane lei pentru proiectele finalizate. În acel an, CNI s-a axat pe construcția de săli de sport, 13 obiective fiind recepționate atunci. Iar risipa înregistrată de la înființarea CNI nu se va opri prea curând, noi cheltuieli fiind deja planificate.

 

Te-ar putea interesa și: