Noua clinică, pentru construirea căreia Primăria Sectorului 1 a asigurat un buget de 15,2 milioane de euro, va asigura diagnosticarea şi tratamentul bolilor cardiovasculare la copii.

Capacitatea clinicii a fost stabilită la un număr de 110 paturi (saloane şi secţiile de ATI), dispuse pe patru niveluri. Parterul va funcţiona ca unitate de primiri urgenţe, diagnostic, internări-cameră de gardă şi laboratoare de analize medicale, etajele 1 şi 2 vor avea funcţiuni de spitalizare pe categorii de vârstă – sugari, preşcolari, şcolari; etajul 3 va fi destinat blocului operator septic şi secţiei ATI adiacente, iar etajul 4 va fi ocupat de un bloc operator aseptic + secţia ATI.

La subsolul clădirii, dispus pe două niveluri, vor fi amenajate locuri de parcare (atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul medical), precum şi spaţiile tehnice necesare bunei funcţionări a clinicii. Centrul de Excelenţă pentru Chirurgie Cardiovasculară va completa ceea ce lipseşte spitalului. Departamentul de cardiologie, neurologie, chirurgie cardiacă, nefrologie. În prezent, zece medici se pregătesc pentru chirurgia cardiovasculară la un spital public din Bruxelles.

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus că a demarat această investiţie, care este una mare, într-un domeniu în care se simţea o lipsă acută la nivelul întregii ţări. Potrivit lui, Spitalul "Grigore Alexandrescu" asigură asistenţă medicală nu numai pentru Bucureşti, ci şi pentru alte judeţe, a arătat edilul sectorului 1.

"Investiţiile pentru modernizarea şi extinderea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" continuă şi anul acesta cu lucrări de investiţii pentru consolidarea şi refuncţionalizarea corpurilor de clădire G", a menţionat Andrei Chiliman.

În prezent, Primăria Sectorului 1 are în administrare spitalele ‘Grigore Alexandrescu’, ‘Floreasca’, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice şi Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică şi Arsuri.