Claudiu Năsui, primele informații după discuțiile cu Iohannis: A fost o relaţie instituţională
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a avut, joi seară, o primă reacție după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis de la Cotroceni. Acesta spune că au vorbit despre priorităţile fiecărui ministru în parte.
Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a explicat, la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis a cerut, la întâlnirea de joi, ca fiecare ministru să-i prezinte priorităţile şi ceea ce a găsit la minister.
Mesajul lui Năsui după vizita cu Iohannis
”A fost o relaţie instituţională, o relaţie corectă. Am avut o discuţie despre priorităţile fiecărui ministru, am spus şi eu cele care sunt relevante pentru Ministerul Economiei. Principala noastră preocupare, principalul nostru obiectiv este să deblocăm schemele de ajutor de stat, în aşa fel încât toţi antreprenorii să primească banii la care se aşteaptă. Vorbim de o gură de oxigen, mai ales pentru companiile care au fost afectate de pandemie”, a explicat Năsui, potrivit news.ro.
Ministrul Economiei a precizat că se încearcă să se scurteze cât mai mult deblocarea schemelor de ajutor.
”Preşedintele ne-a asigurat că ne va susţine în proiectele pe care le-am susţinut. După ce am prezentat proiectele, ne-a asigurat de susţinerea sa pentru ele. Este important să există această colaborare instituţională şi să avem coerenţă pe tot planul”, a mai declarat ministrul.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Florin Cîţu, cu vicepremierul Dan Barna şi cu miniştrii USR –PLUS.
Năsui, despre redeschiderea restaurantelor
Claudiu Năsui a mai spus joi că nu avansează un termen la care activităţile din domeniul HoReCa vor putea fi reluate, explicând că decizia aparţine epidemiologilor.
”Eu îmi doresc cât mai repede, pentru sănătatea economiei noastre. Dar trebuie să ascultăm de epidemiologi. Epidemiologii trebuie să ne spună. (…) În momentul în care sănătatea românilor nu este pusă în pericol, deschidem tot. Eu îmi doresc lucrul ăsta cât mai curând. Sănătatea trebuie să fie pe primul loc”, a transmis Claudiu Năsui, joi seară, la Antena 3, întrebat fiind când se vor deschide restaurnatele.
Ministrul a precizat că acelaşi lucru este valabil şi pentru agenţiile Loto.
”Loto nu va avea un regim special. În momentul în care deschidem pentru unii, vom deschide şi pentru ceilalţi”, a declarat ministrul.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





