Circulaţia rutieră pe un tronson de pe DN 12C, restricţionată
Circulaţia rutieră pe sectorul de drum naţional DN 12C de la poziţia kilometrică 25+000 va fi restricţionată, sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 14,30, din cauza desfăşurării concursului ‘Lacu Roşu – Gyilkos-to Off Road Triathlon’.
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), restricţia se aplică la traversarea drumului naţional de către participanţii la concurs, aceasta desfăşurându-se sub stricta supraveghere a Poliţiei Rutiere.
'Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară', precizează CNADNR.
Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





