'Cred că este pentru prima dată după mulţi ani de zile când facem o rectificare bugetară în an electoral, o rectificare fără o amprentă politică. Obiectivul nostru e de a finanţa politici publice anunţate, de a acoperi nevoi reale şi nu de a căuta, prin rectificarea bugetară, să câştigam voturi în detrimentul eficienţei bugetare. Am alocat resurse acolo unde era necesar pentru continuarea unor proiecte asumate în programul de guvernare, începute de diferite ministere, dar şi pentru acoperirea unor cheltuieli noi, izvorâte din priorităţi care au apărut pe parcurs în derularea mandatului, inclusiv Ordonanţa 20 cu corectarea grilelor de salarizare care se aplică de la 1 august, dar şi pentru a pune în practică unele decizii ale Parlamentului pentru plata unor beneficii sociale, fără a pune însă în pericol echilibrul macroeconomic', a afirmat Cioloş, la Palatul Victoria.

Prim-ministrul a insistat asupra menţinerii în limitele propuse a deficitului bugetar şi a cerut evitarea unor 'tentaţii' care să pună presiune asupra bugetului, scrie Agerpres.

'E important să putem menţine un echilibru al bugetului între cheltuielile pentru investiţii, cheltuielile pentru consum. Acesta e modul nostru de abordare şi sper ca acest an electoral şi lunile care vin să evite tentaţii care să pună presiuni nesustenabile asupra bugetului', a mai spus şeful Executivului.