Ministerul Sănătății a făcut recensământul cadrelor sanitare din țară, ca dovadă a „manifestărilor de colaborare și de legătură pe care Partidul Muncitoresc Român le-a stabilit între Ministerul Sănătății și muncitorii sanitari”.

La cei 1.041.000 locuitori ai Bucureștiului, adică la 6% din populația țării, cifra de 3.828 reprezenta 35,3% din totalul medicilor.

„Acestea sunt date globale, care necesită o serioasă analiză pentru a nu fi induși în eroare, așa cum s-a procedat până acum cu datele statistice în regimurile burgheze, care mascau intenționat cu ajutorul așa numitelor cifre medii tocmai realitățile care nu le conveneau.

Această analiză trebuie să fie bazată în primul rând pe principiul de clasă.

Noi știm că Lenin combătea cu înverșunare aceste cifre medii care ascund în ele tocmai contradicțiile de care suferă societatea capitalistă”, scria, printre multe alte sloganuri comuniste, Dr. Costăchel Octav, secretar general al Ministerului Sănătății în Anuarul Medicilor din Republica Populară Română pe anul 1948.

Exemplul țării socialismului, țara cea mai înaintată…

După care trăgea concluzia: „Datoria lor (a cadrelor medicale – n.red.) ca și datoria noatră este să luăm exemplul țării socialismului, țara cea mai înaintată, țara care trebuie să servească de exemplu tuturor popoarelor lumii, țara în care profesiunea și știința medicală au ajuns la cea mai înaltă dezvoltare.

În aceste condiții, cadrele noastre medicale pot porni cu hotărâre și cu încredere la lupta pentru ridicarea sănătății marilor mase muncitoare și în primul rând al clasei muncitoare, clasa care astăzi, sub conducerea Partidului ei de avangardă ne duce pe drumul socialismului”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric