Cifră de afaceri substanțial mai mare în 2019 pentru multe companii

Mult mai multe companii au înregistrat în 2019 o cifră de afaceri subtanțial mai mare în 2019. Numărul acestora a crescut la 57% anul trecut față de 45% în 2018.

Numărul companiilor care au avut o cifră de afaceri mai mare cu cel puţin 10% a crescut în 2019 la 57%, faţă de 45% în 2018, iar ponderea celor care au realizat un profit mai mare cu cel puţin 10% a urcat la 55%, de la 48% în 2018, potrivit datelor prezentate luni seara de Mircea Iliescu, trainer şi analist financiar la BVBescu.ro, în cadrul unui eveniment de specialitate.

Conform analizei realizate pe cele mai reprezentative 43 de companii listate pe piaţa principală şi pe segmentul AeRO la Bursa de Valori Bucureşti, 33 dintre acestea au realizat o cifră de afaceri similară în 2019, iar 10% au avut o cifră de afaceri mai mică cu cel puţin 10%.

De asemenea, anul trecut 12% dintre companiile analizate au avut un profit similar cu cel din anul anterior, iar 33% un profit mai mic cu cel puţin 10%.

El a mai spus că un randament al dividendului de 6-7% este unul mare comparativ cu cel oferit de pieţele de capital dezvoltate.

„Din punctul meu de vedere nu este atât de bine că dau dividende şi cu un randament de genul acesta, uneori de două cifre pentru că acei bani ar putea fi folosiţi mult mai bine, să se ducă în investiţii, companiile să crească şi atunci acţionarii să câştige mult mai mult din creşterea cotaţiilor”, a afirmat Mircea Iliescu.