China îşi face intrarea pe piaţa europeană a infrastructurii rutiere prin câştigarea contractelor de construcţie a două tronsoane ale autostrăzii dintre Berlin şi Varşovia, transmite AFP.

Până în 2012, grupul China Overseas Engineering Group (COVEG) va construi 49,2 kilometri din această autostradă, după ce a oferit preţuri inferioare celor propuse de companii europene.

Este prima licitaţie în domeniul infrastructurii câştigată în Polonia de o companie chineză, a declarat Marcin Hadaj, purtător de cuvânt al Direcţiei pentru drumuri naţionale şi autostrăzi (GDDKiA), compania poloneză de stat care a selectat operatorul din China.

Potrivit specialiştilor europeni în domeniul construcţiilor şi lucrărilor publice, este vorba şi de primul contract de acest tip obţinut de o companie chineză în Uniunea Europeană.

„Prezenţa companiilor chineze are un efect pozitiv asupra preţurilor ofertelor”, a declarat Stanislaw Lesniewski, din Ministerul polonez al Infrastructurii.

COVEG a propus construcţia a 29,2 kilometri de autostradă pentru 754,5 milioane de zloţi (185 milioane euro), cu 44% sub nivelul prevăzut în devizul iniţial, de 1,7 miliarde zloţi (417 milioane euro).

„Companiile concurente au propus la rândul lor preţuri inferioare devizului”, a declarat Jerzy Frenkiel, director general al compania Decoma, partenerul polonez al operatorului chinez, care a respins acuzaţiile de dumping.

„Devizul a fost realizat într-o perioadă în care preţurile materialelor se aflau la un nivel maxim”, a explicat el.

Companiile europene sunt prea avide de câştig, chinezii se mulţumesc cu un profit onest

Punctele forte ale companiei chineze sunt experienţa acumulată în lucrările legate de Jocurile Olimpice de la Pekin din 2008 şi nivelul ridicat al lichidităţilor, a spus Hadaj.

Marile companii europene, precum Strabag din Austria, Skanska din Suedia şi Ferrovial din Spania, care şi-au împărţit piaţa poloneză până în prezent, „sunt prea avide de câştig, chinezii se mulţumesc cu un profit onest”, a explicat Frenkiel.

Pentru a ajunge la acest preţ, o parte dintre angajaţi, inclusiv cu funcţii executive, vor proveni din China, întrucât salariile lor sunt mai scăzute decât cele ale occidentalilor, a adăugat el.

Până la aderarea la UE în 2004, în Polonia nu existau practic autostrăzi, dar de atunci au fost construiţi 837 de kilometri. În 2012, se va ajunge la peste 1.800 de kilometri, potrivit planurilor guvernamentale.

Autorităţile de la Varşovia au adoptat un plan naţional de construcţie de drumuri, aferent perioadei 2008-2012, cu un buget de 27,5 miliarde de euro, din care o treime este reprezentat de fonduri structurale ale UE.

Din 1990, Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat la rândul ei Poloniei împrumuturi de 7,2 miliarde de euro pentru drumuri şi autostrăzi.

SURSA: Mediafax