China trece în ofensivă. Impune restricții împotriva diplomaților americani

China trece în ofensivă. Impune restricții împotriva diplomaților americani
Publicat de Corina Chiriac la 11 septembrie 2020, 18:14

Vineri, China a anunțat că impune restricții diplomaților americani prezenți pe teritoriul țării. Decizia vine după măsurile luate de către Statele Unite ale Americii la începutul lunii.

Recent, Washington a impus împotriva corpului diplomatic chinez restricţii precum obligativitatea de a cere o autorizaţie pentru a se putea deplasa la universităţi sau a se întâlni cu parlamentari locali. În acest context, China a decis să impună restricţii împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ţării, inclusiv la Hong Kong, ”în numele reciprocităţii”. Momentan, Beijingul nu a precizat natura acestor constrângeri.

Evenimentele culturale cu mai mult de 50 de persoane, organizate de misiunile diplomatice chineze în afara clădirilor lor oficiale din SUA, trebuie de acum de asemenea să primească undă verde din partea autorităţilor americane.

Ce mai anunță Administrația Trump

Administraţia Trump a anunţat că a luat aceste măsuri pentru că diplomaţii săi sunt victime în China ale unor restricţii de acces la persoane utile pentru înţelegerea mizelor locale.

„Aceste acţiuni americane au încălcat grav legislaţia internaţională şi normele fundamentale ale relaţiilor internaţionale”, a denunţat vineri seara, într-un comunicat, Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

China a publicat recent o notă diplomatică ce impune, în numele reciprocităţii, restricţii pentru activităţile ambasadelor şi consulatelor americane în China, inclusiv pentru consulatul american din Hong Kong şi personalul său”, a subliniat acesta.

Această decizie intervine pe fondul unei puternice deteriorări a relaţiilor dintre China şi SUA, rivale în domeniile economic şi tehnologic, şi care sunt în opoziţie în mai multe chestiuni, precum Hong Kong, drepturile omului, tehnologiile şi mai ales criza coronavirusului.

„Îndemnăm încă o dată SUA să-şi corecteze imediat eroarea şi să suprime restricţiile iraţionale impuse împotriva activităţilor ambasadei Chinei şi personalului său în SUA. China va răspunde cu reciprocitate la acţiunile SUA”, a avertizat Zhao Lijian.

Consulatul Chinei din Houston a fost închis forțat

Această confruntare între primele două puteri mondiale a luat în iulie alura unui nou Război Rece, cu închiderea forţată a consulatului Chinei la Houston, pe fondul unor acuzaţii de spionaj.

China a ripostat ordonând, la câteva zile distanţă, consulatului SUA din Chengdu (sud-vest) să-şi închidă la rândul său porţile.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.