Dacă China va înregistra cu adevărat o creştere de 7,5% va fi cel mai redus ritm de creştere înregistrat după 1990. Comparativ, în 2011 Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere de 9,2%, după un avans de 10,4% în 2010.

‘Ne-am propus să promovăm o dezvoltare economică stabilă şi robustă, să menţinem preţurile stabile şi să ne protejăm împotriva riscurilor financiare prin menţinerea ofertei de credit la un nivel adecvat’, a declarat premeirul Wen Jiabao în raportul său anual către parlamentul chinez.

Wen Jiabao a subliniat că creşterea cererii interne este principala sa prioritate pentru 2012. ‘Vom îmbunătăţi politicile care încurajează consumul. Vom ajusta distribuţia veniturilor, vom creşte veniturile persoanelor cu venituri mici şi medii şi vom creşte capacitatea oamenilor de a consuma’, a spus premierul chinez în faţa celor aproximativ 3.000 de delegaţi ai Partidului Comunist care controlează legislativul.

China a înregistrat trei decenii de creştere economică rapidă în principal graţie exporturilor, însă încetinirea economiei globale şi creşterea salariilor în interiorul Chinei ridică semne de întrebare cu privire la continuarea acestei tendinţe. Recent, preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat că strategia economică a Chinei este nesustenabilă şi a cerut oficialilor de la Beijing să adopte mai multe reforme pentru o economie de piaţă liberă.
SURSA: Agerpres