CFR Marfă are un nou director general interimar

Consiliul de Administraţie al SNTFM CFR Marfă SA a decis joi numirea unui director general interimar al societăţii în persoana lui Mihai Manole, informează un comunicat al societăţii.

Mihai Manole este angajatul CFR Marfă încă de la înfiinţarea societăţii, în anul 1998, şi a parcurs toate etapele profesionale în cadrul societăţii, de la inginer, şef serviciu până la cea de director locomotive. 

„Numirea unui director general interimar asigură cadrul necesar continuităţii activităţii CFR Marfă. Asigurăm pe această cale toţi partenerii noştri de afaceri, respectiv: clienţi, furnizori sau creditori că activitatea societăţii va fi continuată în condiţii normale”, se precizează în comunicatul societăţii. 

Consiliul de Administraţie al CFR Marfă urma să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societăţii, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei. 

Aceştia au precizat că cele 2.450 de vagoane de marfă care apar în ancheta Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) îndeplinesc condiţiile de casare şi nu mai prezintă utilitate funcţională. 

„Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condiţiile de casare şi care nu mai prezintă utilitate funcţională în condiţiile concrete ale activităţii proprii. Având în vederea faptul că în momentul de faţă la sediile centrale şi teritoriale ale SNTFM CFR Marfă au loc percheziţii şi audieri, fiind o anchetă în curs de desfăşurare, reprezentanţii societăţii nu pot face alte declaraţii referitoare la acest subiect. Consiliul de Administraţie al SNTFM CFR Marfă SA urmează să adopte o decizie cu privire la numirea unei conduceri interimare a societăţii”, se menţiona într-un comunicat al companiei. 

Fostul director al CFR Marfă, Mihuţ Constantin Crăciun, ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări faţă de 40 de persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cu ajutorul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi cei de la transporturi, efectuează 63 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. 

Potrivit surselor citate, anchetatorii au reţinut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate. 

Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform aceloraşi surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza procedurii de licitaţie deschisă iniţiată de SNTFM „CFR Marfă” S.A, a unui număr de 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria „deşeu fier vechi greu” şi „deşeu fier vechi special” (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară. 

Sursele citate mai arată că preţul de achiziţie ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condiţiile în care preţul mediu practicat pentru „deşeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru „deşeu fier vechi special” (oţel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul „deşeurilor fier vechi special” (oţel) şi cu 46,56% în cazul „deşeurilor fier vechi greu”. 

În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicaţi factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, precum şi reprezentanţii societăţii beneficiare. 

„Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii SNTF MARFĂ ‘CFR Marfă’ S.A, compusă din Directorul general Mihuţ Constantin Crăciun, Directorul Operaţiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări – Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic – Financiar Pavel Bărculeţ, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, Şeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpăţână, şeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceştia ar fi iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obţinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracţional organizat ar fi fost reprezentat de către funcţionarii din cadrul sucursalelor SNTF Marfă ‘C.F.R. Marfă’ SA – Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi, beneficiara contractului”, arată sursele citate. 

Prejudiciul cauzat SNTFM „CFR Marfă” SA prin activitatea infracţională se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro. 

Directorul general al CFR Marfă, Mihuţ Crăciun, a fost revocat din funcţie în luna decembrie a anului trecut, decizia Consiliului de Administraţie al companiei venind în urma analizării activităţii de management a acestuia în cele şase luni de la preluarea mandatului. Conducerea provizorie a companiei a fost asigurată de şeful Departamentului Economic Financiar al societăţii, Pavel Bărculeţ. 

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA este operatorul naţional de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piaţă, cu o cotă de de 45,7% la nivelul semestrului I din 2016.

AGERPRES