CFR Călători intenţionează să contracteze o linie de credit de 100 de milioane de lei, pe o perioadă de aproximativ un an, pentru finanţarea cheltuielilor curente, susţine directorul general al companiei, Răzvan Stoica.

„Vrem să luăm o linie de credit pentru capitalul de lucru, respectiv cheltuielile curente. Aici intră apa, electricitatea, plata salariilor, motorina şi aşa mai departe. Nu ştim în cât timp vom returna creditul, depinde de ce oferte vom primi. Oricum, 100 de milioane de lei nu este o sumă mare pentru CFR Călători”, a spus Răzvan Stoica. El a adăugat că valoarea împrumutului reprezintă aproximativ jumătate din veniturile lunare ale companiei.

Ofertele pot fi depuse până la 6 iulie. Procedura de achiziţie a creditului este negociere accelerată cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

CFR Călători: cheltuielile de personal, 25% din total

La sfârşitul lunii aprilie, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat că în acest an CFR Călători va primi subvenţii de 670 milioane lei, după ce în 2008 a primit din partea statului circa un miliard de lei.

El a arătat că 55% din totalul veniturilor înregistrate în 2008 de CFR Călători au fost reprezentate de subvenţia de la stat, iar veniturile proprii au contribuit cu 45%. Cheltuielile de personal au fost de peste 25% din total, iar restul au fost cheltuieli curente, cum ar fi plata taxei pentru utilizarea infrastructurii şi achiziţia de motorină.

SURSA: Mediafax