Viorica Dăncilă este somată să reolve o problem extrem de gravă. Istoricul Marius Oprea vrea ca premierul să pună pe masa un proiect de lege pentru deținuții politici. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, Oprea arată că, în prezent, între pensiile activiștilor PCR și securiștilor și cele ale victimelor lor este un imoral și de-a dreptul aberant raport mediu de șapte la unu. Proiectul de lege elaborat de Marius Oprea ar urma să fi e înaintat Parlamentului de către Guvern, în calitate de inițiator.

 

“Doamnei Prim Ministru Viorica Dăncilă

(Scrisoare Deschisă de la Periprava)

 

Deși mă aflu la Periprava, unde a funcționat unul dintre cele mai teribile lagăre de exterminare din universul concentraționar al României comuniste (suntem în a doua zi de săpături, dar am găsit deja zece morți, îngropați la jumătate de metru adâncime, în nisip) am luat cunoștință de Decizia Dvs. de înființare a „Comitetului Interministerial pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului de ură”, al cărui rol este elaborarea „Strategiei Naționale” din acest domeniu, sub coordonarea ministrului Afacerilor Externe, comitet din care mai fac parte demnitarii din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Culturii și Identității Naționale, din Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria primului-ministru, precum şi reprezentantul Institutului „Elie Wiesel” pentru Studierea Holocaustului din România (cf. Monitorul Oficial nr.553/5 iulie 2019, p.11-12). Este, fără umbră de îndoială, o inițiativă lăudabilă, menită inclusiv să ridice gradul de educație în materie și să schimbe unele paradigme mentale, încă tributare unui naționalism găunos, sădit în special în ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, ale cărui sechele își arată încă semnele.

 

Holocaustul și crimele comunismului sunt fețele aceleiași monede

 

Dar această inițiativă lăudabilă poate fi socotită, după cum eu cred, din nefericire și una unilaterală, deci insuficientă. Îmi permit, cu tot respectul cuvenit, să vă atrag atenția că nu există nicio legislație adecvată în același domeniu și cu atât mai puțin o „strategie națională” în ceea ce privește totalitarismul comunist din România. S-ar lăsa senzația că, în același timp în care se caută măsuri pentru eradicarea discursului public antisemit, xenofob, bazat pe ură de rasă, comunismul, în schimb, care s-a bazat în mod fundamental și programatic pe ura de clasă „stă bine mersi”, de parcă ar fi doar un vis din care nu ne trezim încă și nu o realitate istorică, în care s-au săvârșit crime și orori la fel de mari precum cele fasciste, pe care aici la Periprava le văd cu ochii mei și le pot imagina, atingând osemintele celor uciși în acest lagăr. Asemenea momente pe care le trăiesc din 2006 încoace, de când am inițiat programul de arheologie a victimelor comunismului m-au făcut să cred că Holocaustul și crimele comunismului sunt fețele aceleiași monede, crima împotriva umanității și că, legislativ și juridic, acestea trebuie tratate la fel.

 

S-a amputat capacitatea IICCMER de a investiga crimele regimului comunist

 

În decembrie acest an se împlinesc treizeci de ani de la Revoluția anticomunistă din România și treisprezece de când comunismul a fost declarat un regim ”ilegitim și criminal”. De la această declarație încoace, în toți acești ani nu s-au petrecut lucruri notabile pentru o condamnare reală a atrocităților săvârșite în timpul regimului comunist. Dimpotrivă. În mod paradoxal, tocmai în perioada în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a fost condus de Vladimir Tismăneanu, coordonatorul Raportulul în baza căruia președintele Traian Băsescu a „condamnat comunismul”, s-a amputat prin hotărâre de guvern capacitatea IICCMER de a investiga crimele și abuzurile săvârșite în anii regimului comunist. Institutul devenise o agenție guvernamentală între multe altele, ocupată doar cu „cercetarea fundamentală” a istoriei fostului regim, fără a mai putea face sesizări penale împotriva vinovaților pentru crimele politice înfăptuite atunci. Aceasta a rămas în sarcina exclusivă a Parchetului, care nu a instrumentat însă din proprie inițiativă niciun dosar. Era previzibil – procurorii nu se pot transforma peste noapte în investigatori ai arhivelor regimului comunist sau arheologi, dar nici nu s-au grăbit în genere să dea curs sesizărilor noastre cu privire la crimele comunismului, invocând ani de zile prescrierea lor, socotindu-le de drept simple omoruri. Atribuțiile de a acționa împotriva vinovaților de aceste crime au fost redate Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc abia în 2012, când și eu am fost reprimit la IICCMER, institutul pe care îl creasem, cu statutul de „detașat în interes de serviciu” (pe care îl am și în prezent). Vechile dosare întocmite de noi au fost reluate, au fost deschise altele noi și, astfel, s-a ajuns la două condamnări pentru crime împotriva umanității, a lui Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior, comandanți ai penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv al lagărului de aici, de la Periprava.

 

Justiția a rămas oarbă

 

În România justiția a rămas oarbă în primele două decenii și jumătate de la Revoluție în ceea ce privește atât torționarii, cât și victimele regimului comunist și Parlamentul a fost multă vreme mut în legătură cu acest subiect, în afara acelei patetice și total formale „condamnări a comunismului”, declarat fără vreo consecință legală drept „ilegitim și criminal” de către președintele Traian Băsescu, în decembrie 2006. Nu au existat nici un fel de consecințe, adeverindu-se temerile mele de atunci, legate de un simplu joc politic, un exercițiu de imagine care a avut drept singură miză câștigarea unui segment semnificativ al elitei intelctuale, care a căzut pradă demagogiei prezidențiale.

 

Condamnarea comunismului s-a aplicat numai în cazul „acarilor Păun”

În România crimele fascismului și ale legionarilor și apologia acestora au fost sancționate prin Legea 217/2015, la propunerea fostului președinte al Camerei Deputaților, domnul Crin Antonescu, iar acum fac obiectul activității acestui Comitet Interministerial. În schimb, în privința crimelor comunismului nu există nici o prevedere legală similară și abia de curând s-a pus în discuție realizarea unui muzeu care să le înfățișeze, dar până la a cărui realizare practică se va aniversa, probabil și realist, semicentenarul Revoluției anticomuniste din decembrie 1989. Este drept că s-a promulgat de către președintele Klaus Johannis o lege a guvernului Ponta (10/2016), care conduce la reducerea salariului sau a pensiei celor vinovați de abuzuri și crime în timpul și în numele comunismului, prin sentințe rămase definitive. S-a dovedit însă o lege promulgată doar pentru doi oameni, Vișinescu și Ficior, și ei decedați între timp; condamnarea comunismului s-a aplicat numai în cazul acestor „acari Păun”, pentru toate crimele și abuzurile regimului comunist.

 

Sancționarea apologiei totalitarismului comunist, cât și a exponenților regimului

Doamnă Prim Ministru,

În acest an, când se împlinesc trei decenii de la prăbușirea comunismului, să nu ne dovedim încă o dată neputincioși în raportarea noastră la trecut. Tocmai de aceea, propun şi vă supun atenției, având în vedere toate demersurile eșuate până acum (așa s-a întâmplat cu Legea lustrației și cu Legea 221) un proiect de lege care, cred și sper, nu poate fi socotit nici neconstituțional, prin restrângerea drepturilor unor categorii de persoane, dar nici rezumat ca efect la numai două (câte au fost condamnate până acum). Proiectul de lege a cărui motivație largă o expun în cele ce urmează privește sancționarea apologiei totalitarismului comunist, cât și a exponenților regimului, a foștilor ofițeri de Securitate și a colaboratorilor lor, stabiliți ca atare prin sentințe definitive ale justiției care cauționează deciziile Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității. Proiectul are în vedere și victimele comunismului – foștii deținuți politici, atâția câți se încăpățânează să mai supraviețuiască printre noi, așteptând ca lor și celor ca ei, care nu mai sunt, să li se facă dreptate. Ca și Legea 221/2009, prin care încercam repararea nedreptăților regimului comunist, acest proiect de lege are o latură reparatorie – să facă astfel încât între pensiile activiștilor de partid și securiștilor și cele ale victimelor lor să nu mai fie, ca în prezent, un imoral și de-a dreptul aberant raport mediu de șapte la unu. Este un demers prin care condamnarea comunismului trebuie să devină un fapt, și nu să rămână doar un joc politic și de imagine.

Pensia Doinei Cornea era mai mică decât factura la gaz

Am fost ani de zile consilierul regretatului Constantin Ticu Dumitrescu și l-am sprijinit concret și activ în redactarea legii de deconspirare a Securității. Legea, chiar așa ciuntită cum a ieșit din Parlament, funcționează – ca și instituția pe care a creat-o, și produce efecte. După același model și inspirat de mentorul meu, în ultimii ani ai vieții sale am redactat, în calitate de consilier de stat în Guvernul Tăriceanu, Hotărârea de Guvern prin care s-a înființat în 2005 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, amintita Lege 221/2009, prin care pedepsele cu caracter politic au fost anulate și s-au oferit compensații victimelor comunismului (din păcate însă, această din urmă măsură a devenit inoperantă, prin intervenția Curții Constiuționale) și am făcut posibilă acordarea de pensii pentru participanții la Revolta din 15 noiembrie 1987 și a celor care au fost anchetați pentru solidarizarea cu aceasta (văduva eroului anticomunist Liviu Babeș, sau doamna Doina Cornea, a cărei unică pensie de lector universitar a fost aproape cinsprezece ani de zile, după căderea comunismului, mai mică decât factura la gaz care îi venea în lunile de iarnă).

Rotația cadrelor

Am elaborat proiectul de lege aici de față bazându-mă pe experiența acumulată vreme de aproape trei decenii în cercetarea istorică și în investigarea crimelor fostului regim, cât și pe cunoștințele de tehnică legislativă, pe care le-am deprins în anii în care am fost consilier al președintelui Emil Constantinescu și apoi al premierului Călin Popescu Tăriceanu, ambii promotori necondiționat ai unei reale condamnări a comunismului și ale unor măsuri reparatorii pentru victimele represiunii acestuia. Cărora, Doamnă Prim Ministru Viorica Dăncilă, sper din toată inima să vă alăturați. Vreau să cred că se mai poate face ceva pentru deținuții politici și împotriva torționarilor lor, măcar acum, după treizeci de ani de la căderea comunismului, în urma unei Revoluții care, lipsită în plan legislativ de valența ei anticomunistă, cum este în prezent, n-ar avea decât semnificația unei ”rotații a cadrelor”.

Doamnă Prim Ministru,

Cu respect mă adresez Dumnevoastră de aici, de la Periprava, unde cei zece morții descoperiți în acest an (unuia, pentru că nu a încăput în lada de lemn pregătită, gardienii i-au rupt gâtul), mi-au dat imboldul de a Vă transmite această schiță de proiect legislativ pe care, în numele celor morți și îngropați goi și fără cruce în acest nisip arzător, vă rog să nu o ignorați.

Dr. Marius Oprea”, spune istoricul în scrisoarea deschisă transmisă lui Dăncilă.

 

Te-ar putea interesa și: