Preşedintele care va urma în locul lui Moss, John McFarlane, va deveni imediat preşedinte executiv adjunct interimar, a spus asigurătorul cu sediul în Londra.

O cercetare pentru înlocuirea permanentă a lui Moss va lua “un număr de luni”, a spus Aviva.

“Conducerea Aviva apreciază contribuţia pe care el (Moss n.r.) a avut-o, atât în funcţia de CEO, cât şi în poziţia anterioară de director financiar, şi îi dorim toate cele bune în următoarea etapă a carierei sale”, a spus Aviva într-un comunicat.

Moss, în vârstă de 54 de ani, a întâmpinat presiunea acţionarilor în ultimele săptămâni după ce a prezidat o cădere de peste 60% a preţului acţiunilor de când a devenit CEO în iulie 2007.

În ultima săptămână, 54% dintre acţionari au votat împotriva bugetului de compensaţii, în cadrul adunării generale anuale, chiar dacă Moss a renunţat la o creştere salarială pentru acest an.

După anunţul privind demisia lui Moss, acţiunile Aviva au deschis cu o creştere puternică pe bursa londoneză, de circa 5,6%, până la 319,20 lire sterline, nivel la care capitalizarea asigurătorului este de 9,23 miliarde lire sterline.