Cel mai mare faliment bancar american din 2009
Băncile americane continuă să dea faliment în ciuda intervenţiilor uriaşe ale statului în sistemul financiar. New Frontier Bank, o instituţie financiară regională importantă din Colorado, a fost închisă ieri de către Regulator, devenind astfel cea mai mare bancă americană care intră în faliment în acest an. New Frontier Bank avea sediul la Greeley şi dispunea de active în valoare de 2 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat oficial. Acesta este cel de-al 23-lea fali
Băncile americane continuă să dea faliment în ciuda intervenţiilor uriaşe ale statului în sistemul financiar. New Frontier Bank, o instituţie financiară regională importantă din Colorado, a fost închisă ieri de către Regulator, devenind astfel cea mai mare bancă americană care intră în faliment în acest an.
New Frontier Bank avea sediul la Greeley şi dispunea de active în valoare de 2 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat oficial.
Acesta este cel de-al 23-lea faliment înregistrat anul acesta în Statele Unite, iar cel mai mare de până acum fusese reprezentat de Merced Bank din California, care a dispărut la începutul lunii februarie şi care dispunea de active în valoare de 1,7 miliarde de dolari.
Comunicatul oficial arată că statul nu a putut transfera conturile New Frontier Bank către o altă bancă, motiv pentru care a creat o instituţie ad hoc, numită Deposit Insurance National Bank of Greeley, care va funcţiona timp de 30 de zile pentru a permite clienţilor băncii falimentare să-şi transfere economiile către alte bănci.
Sursa: Federal Deposit Insurance Corporation
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





