În 4 ianuarie, 1934, un tânăr a prezentat un raport în fața Congresului Statelor Unite care încă după 80 de ani influențează și azi viața fiecărui om din sala asta, influențează viața fiecărui om din lume. Acel tânăr nu era politician, nu era om de afaceri, nici activist, nici lider religios. Era cel mai improbabil dintre eroi, economist. Se numea Simon Kuznets, iar raportul prezentat de el se numea „Venitul Național, 1929-1932”. Ei bine, ați putea crede că era un raport sec și plictisitor. Și pe bună dreptate! E cât se poate de sec. Dar acest raport este fundamentul modului în care azi evaluăm succesul unei țări: ceea ce cunoaștem sub numele de Produs Intern Brut, PIB.
PIB ne definește și ne influențează viața de 80 de ani. Iar azi aș dori să vorbesc despre un mod diferit de a măsura succesul unei țări, un mod diferit de a ne descrie și influența viața pentru următorii 80 de ani. Dar, mai întâi, trebuie să înțelegem cum a ajuns PBI-ul să ne domine viața. Raportul lui Kuznets a fost prezentat într-o perioadă de criză. Economia SUA se îndrepta vertiginos spre Marea Depresiune, iar politicienii încercau să reacționeze. Încercau pentru că nu știau ce se petrece. Nu aveau date și statistici. Așa că raportul lui Kuznets le-a oferit date clare despre rezultatele economiei SUA, actualizate anual. Înarmați cu aceste informații, politicienii au reușit, în final, să regăsească ieșirea din recesiune. Și, pentru că invenția lui Kuznets s-a dovedit atât de utilă, s-a răspândit în toată lumea, iar în prezent fiecare țară calculează statistici PIB.
Dar, în acel prim raport, Kuznets a lansat un avertisment. Este chiar în capitolul introductiv. La pagina șapte, el spune: „Bunăstarea unei națiuni poate, așadar, cu greu să fie determinată din măsurarea venitului național așa cum este definit mai sus.” Nu e cea mai grozavă lecție din lume, și e ambalată în limbajul prudent al unui economist. Dar mesajul era clar: PIB este o evaluare care ne ajută să măsurăm performanța economică. Nu e o măsură a bunăstării noastre. Și nu ar trebui să fie un ghid pentru toate deciziile.
Dar noi am ignorat avertismentul lui Kuznets. Trăim într-o lume în care PIB este etalonul succesului în economia globală. Politicienii noștri se laudă când PIB-ul crește. Piețele se mișcă și trilioane de dolari în capital se mișcă în lume în funcție de care țări cresc și care țări scad, măsurând PIB-ul. Societățile noastre au devenit motoare de produs mai mult PIB.
Dar noi știm că PIB-ul e o măsură imperfectă. Ignoră mediul înconjurător. Consideră bombele și închisorile ca semne de progres. Dar nu poate măsura fericirea sau comunitatea. Și nu spune nimic despre corectitudine sau justiție. E oare surprinzător că lumea noastră, mărșăluind în ritmul PIB-ului, e gata-gata să-și piardă echilibrul pe muchia dezastrului de mediu și e plină de furie și conflicte?
Avem nevoie de o modalitate mai bună pentru a ne măsura societatea, o măsură a lucrurilor ce contează pentru oamenii adevărați. Am destulă mâncare? Știu să citesc și să scriu? Sunt în siguranță? Am drepturi? Trăiesc într-o societate în care nu sunt discriminat? Este viitorul meu și al copiilor mei protejat de distrugerea mediului? Acestea sunt întrebări la care PIB-ul nu oferă și nici nu poate oferi răspuns.
Au fost, desigur, eforturi în trecut pentru a trece dincolo de PIB. Dar eu cred că trăim într-o perioadă în care suntem pregătiți pentru o revoluție a măsurătorilor. Suntem pregătiți pentru că am văzut, în timpul crizei financiare din 2008, cum fetișul nostru pentru creștere economică ne-a dus complet aiurea. Am văzut în Primăvara Arabă cum țări ca Tunisia, considerate super-staruri economice, erau de fapt societăți ce musteau de nemulțumire. Suntem pregătiți, căci azi avem tehnologia necesară pentru colectarea și analiza datelor în moduri care erau de neimaginat pe vremea lui Kuznets.
Azi aș dori să vă prezint Indicele de Progres Social. E o măsură a bunăstării unei societăți, complet diferită de PIB. E un mod total diferit de a privi lumea. Indicele de Progres Social începe prin definiția a ceea ce înseamnă o societate bună pe baza a trei dimensiuni. Prima: are fiecare dintre noi cele necesare pentru supraviețuire? Hrană, apă, adăpost, siguranță? A doua: are toată lumea acces la elementele care ne pot ameliora viața? Educație, informație, sănătate și mediu sustenabil? Și a treia: are fiecare din noi acces la șansa de a-și îndeplini obiectivele, visele și ambițiile fără obstacole? Au drepturi, libertate de alegere, libertate în fața discriminării și acces la cele mai avansate informații din lume? Împreună, aceste 12 componente formează cadrul Progresului Social. Și pentru fiecare din aceste 12 componente avem indicatori pentru a măsura performanța fiecărei țări. Nu indicatori de efort sau intenție, ci de îndeplinire reală. Nu măsurăm cât cheltuiește fiecare țară pe sănătate, ci măsurăm lungimea și calitatea vieții oamenilor. Nu măsurăm dacă guvernele adoptă legi împotriva discriminării, ci măsurăm dacă oamenii au parte de discriminare.
Dar ce vreți să știți este cine-i cel mai bun, nu-i așa? Știam eu. Bun, să vă arăt. O să vă arăt pe acest grafic. Iată, pe axa verticală e progresul social. Mai sus înseamnă mai bine. Apoi, doar spre comparație, de distracție, pe axa orizontală avem PIB per capita. Crește spre dreapta. Așadar, țara cu cel mai mare progres social din lume, țara numărul unu la progres social, este Noua Zeelandă. Bravo! N-am fost acolo; trebuie să merg. Țara cu cel mai scăzut progres social, îmi pare rău s-o spun, este Ciad. N-am fost nici acolo; poate la anul. Sau poate peste încă un an.
Acum, parcă văd ce gândiți. „Aha, dar Noua Zeelandă are un PIB mai mare decât Ciad!” Așa este, bravo. Dar să vă arăt încă două țări. Iată Statele Unite, considerabil mai bogate decât Noua Zeelandă, dar cu progres social mai scăzut. Și iată Senegal, are un nivel de progres mai ridicat decât Ciad, dar același PIB. Deci, ce se întâmplă? Ei bine, iată! Să introducem în grafic celelalte țări din lume, cele 132 pe care le-am putut măsura, fiecare reprezentată de o bulină. Iată. O mulțime de buline. Evident, nu le pot include pe toate, dar iată câteva selecții: Cel mai mare nivel din G7 îl are Canada. Țara mea, Anglia, e pe la mijloc, cam plictisitor, dar cui îi pasă… măcar i-am depășit pe francezi. Apoi, dacă ne uităm la țările în curs de dezvoltare, cea mai bună din BRICS, mă bucur să spun, este Brazilia. Da, da, aplaudați! Hai, Brazilia! Mai tare decât Africa de Sud, decât Rusia, decât China și decât India. La capătul din dreapta, veți vedea o bulină de țară cu un PIB mare dar cu nivel redus de progres social, este Kuweit. Și chiar deasupra Braziliei se află o superputere a progresului social și anume Costa Rica. Are un nivel de progres social comparabil cu unele țări din Europa occidentală, deși are un PIB mult mai mic.
Acum, graficul devine cam înghesuit așa că voi da puțin înapoi. O să scot câteva țări, apoi o să introduc linia de regresie. Asta arată relația medie dintre PIB și progresul social. Primul lucru pe care îl observăm este că e cam aglomerat în jurul liniei de tendință. Ce ne spune asta, ce demonstrează empiric este că PIB-ul nu înseamnă destin. La fiecare nivel de PIB per capita, există oportunități pentru creșterea progresului social, precum și risc de scădere. A doua observație este că în țările sărace curba este destul de abruptă. Asta ne arată că dacă țările sărace ar putea obține un pic mai mult PIB, și dacă l-ar reinvesti în medici, asistente, apă, igienă etc. fiecare dolar din PIB ar aduce mai mult progres social. Iar asta-i bine, e de fapt ceea ce am văzut în ultimii 20-30 de ani, cu mulți oameni ieșiți din sărăcie prin progres economic și politici bune în țările mai sărace.
Dar puțin mai sus pe curbă, observăm că se aplatizează. Fiecare dolar în plus din PIB cumpără tot mai puțin progres social. Și cum cea mai mare parte a populației din lume se află în această parte a curbei, înseamnă că PIB-ul devine din ce în ce mai puțin util ca indice al dezvoltării noastre. Vă voi arăta exemplul Braziliei.
Iată Brazilia: progres social de aproximativ 70%, PIB per capita este de 14.000 dolari pe an. Și iată, Brazilia este deasupra liniei. Brazilia se descurcă destul de bine la transformarea PIB-ului în progres social. Dar încotro se îndreaptă Brazilia? Să presupunem că Brazilia va adopta un plan economic îndrăzneț pentru a-și dubla PIB-ul în următorul deceniu. Însă asta e doar jumătate din plan. Mai puțin decât jumătate din plan, căci încotro se îndreaptă Brazilia în ce privește progresul social? Se poate ca Brazilia să înregistreze o creștere, să aibă un PIB mai mare, dar să stagneze sau să regreseze în progres social. Nu dorim ca Brazilia să devină ca Rusia. Ce ne dorim pentru Brazilia este să fie tot mai eficientă în crearea de progres social din PIB, să se apropie de Noua Zeelandă. Asta înseamnă că Brazilia trebuie să acorde prioritate progresului social în planul său de dezvoltare și să se asigure că nu e doar creștere, ci creștere însoțită de progres social. Ăsta e rolul Indicelui de Progres Social: schimbă cadrul dezbaterii despre dezvoltare, nu e vorba doar de PIB, ci de o creștere incluzivă, sustenabilă care aduce cu sine un progres real în viața oamenilor. Nu e vorba doar despre țări.
La începutul acestui an, împreună cu prietenii noștri de la Fundația Imazon, de aici, din Brazilia, am lansat primul Indice al Progresului Social subnațional. Am realizat asta pentru regiunea Amazonului, o regiune de mărimea Europei, cu 24 milioane de oameni, una din cele mai sărace zone ale țării. Și iată rezultatele, pe care le-am defalcat în 800 de municipalități. Având informații detaliate despre calitatea reală a vieții în această parte a țării, Imazon și alți parteneri din guvern, mediul de afaceri, societatea civilă pot colabora pentru a construi un plan de dezvoltare care va ajuta la îmbunătățirea calității vieții, protejând în același timp bogăția globală reprezentată de pădurea amazoniană. Și acesta e doar începutul. Putem crea un Indice al Progresului Social pentru orice stat, orice regiune, oraș sau municipalitate. Cu toții cunoaștem și iubim TEDx; acesta este Progresul Social-x. E un instrument pe care îl poate folosi oricine.
Deși unii zic altfel, PIB-ul nu ne-a fost transmis de D-zeu pe tăblițe de piatră! Este un instrument de evaluare inventat în secolul XX pentru a face față provocărilor secolului XX. În secolul XXI, avem în față alte provocări: îmbătrânirea, obezitatea, schimbările climatice. Ca să facem față acestor provocări avem nevoie de noi metode de evaluare, noi moduri de a evalua progresul.
Imaginați-vă că am putea măsura impactul real al organizațiilor nonprofit, al voluntarilor și organizațiilor civice asupra societății. Imaginați-vă că firmele ar concura nu numai pe baza contribuției economice, dar și pe baza contribuției lor la progresul social. Imaginați-vă că am putea să cerem socoteală politicienilor pentru progresul real al calității vieții. Imaginați-vă că am putea coopera – guvern, companii, societatea civilă, eu, tu – și am transforma acest secol într-un secol al progresului social. Mulțumesc.
