Întrebat duminică seară, la România TV, dacă ministrul Justiţiei este evaluat de către membrii PSD, de către reprezentanţi ALDE sau doar de către şeful Guvernului, Liviu Dragnea a spus că Tudorel TIader este evaluat asemenea celorlalţi miniştri care deţin portofolii asumate de PSD.

„Evaluarea domnului Toader se face aşa cum se face evaluarea fiecărui ministru care ocupă un portofoliu asumat de PSD. Este foarte simplu”, a spus Dragnea

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea lui Tudorel Toader, în condiţiile în care Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat public aprecierea faţă de activitatea ministrului Justiţiei, liderul PSD a spus că nu înţelege de ce acest subiect este discutat de ALDE.

„Apreciez ce a spus domnul Tăriceanu, eu nu am înţeles de ce s-a adus în discuţie subiectul. În partid nu s-a vorbit până la aceste ieşiri despre schimbarea domnului Toader. Nu am înţeles de ce colegii de la ALDE a trebuit să spună că ministrul ăla pe locul PSD nu trebuie schimbat când noi nu vorbiserăm în partid absolut deloc, nici eu cu doamna premier, nici în partid nu se discutase despre asta”, a afirmat Liviu Dugnea.

Şeful PSD a spus că nu a discutat cu niciun ministru despre remaniere şi că discuţiile cu membrii Guvernului din ultima perioadă au vizat activităţi legate de legiferare şi de guvernare.

„Am discutat cu câţiva miniştri în această perioadă despre cum ne corelăm cu acţiunile lor de la Guvern şi cu acţiunile parlamentare, pentru că vrem să adoptăm câteva legi importante până la finalul acestei sesiuni”, a mai spus Dragnea.

În ceea ce priveşte remanierea guvernamentală, el a susţinut că grupul de lucru din PSD nu evaluează miniştrii, ci stadiul aplicării programului de guvernare, lucru pe care îl va face şi după remaniere.

ŢDecizia finală, pentru că este un guvern politic, nu tehnocrat, va fi luată în Comitetul Executiv Naţional. Doamna prim-ministru va prezenta situaţia, după care fiecare membru din CEx va avea sau nu o susţinere sau o nesusţinere pentru membrii cabinetului”, a mai spus Liviu Dragnea.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că ALDE şi PSD se află într-o coaliţie, în care fiecare are aportul său, „diferit în mod cert”. „Niciunul fără altul nu am putea să asigurăm majoritatea şi să guvernăm”, a adăugat el.

„În ceea ce-l priveşte pe domnul Toader, eu mi-am exprimat punctul de vedere ieri (miercuri – n.r.) şi am făcut comentarii legate de prestaţia sa guvernamentală. Nu am lăsat niciun moment să se înţeleagă că acesta ar fi postul ALDE. Domnul Tudorel Toader, de altfel, este ministru independent pe un post care sigur că, aşa, confirm ce v-a spus domnul Dragnea, este postul PSD. Deci chestiunea este simplă şi clară”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului Politic al ALDE.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirma, miercuri, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu trebuie să părăsească Guvernul, precizând că apreciază ca ”foarte bună” activitatea tuturor membrilor ALDE din Executiv, scrie Bugetul.ro.