Ce este interzis să faci de Crăciun! Mare atenție. Vei avea parte numai de probleme

Crăciunul sau Nașterea Domnului este una dintre cele mai așteptate sărbători creștine și de aceasta se leagă o serie de tradiții și obiceiuri, unele încă păstrate în mai multe regiuni ale țării. Există o serie de lucruri pe care este interzis să le faci de Crăciun. În caz contrar, vei avea parte numai de probleme.

Sărbătorile de iarnă încep odată cu Postul Crăciunului, pe 15 noiembrie, şi ţin până la Sfântul Ioan, pe 7 ianuarie, iar toată creștinătatea de pe Pământ se bucură și prăznuiește nașterea Mântuitorului Iisus Hristos pe 25 decembrie

Dacă în Seara de Ajun există o serie de superstiții, Ziua de Crăciun vine și ea cu o mulține de superstiții, tradiții și obiceiuri.

Ce nu este bine să faci în ziua de Crăciun

Se spune că în ziua de Crăciun nu ai voie să te cerţi, sau să porți supărare cuiva. De asemenea, este interzis să loveşti pe cineva, pentru că cel care va lovi, va primi înapoi tot atâta cât a dat.

Tradiţia spune că orice lucru pe care l-ai face în mod obişnuit, în altă perioadă, prin casă, este interzis. Astfel, în ziua Sfântă de Crăciun nu se spală, nu se mătură, nu se șterge praful şi nu se dau bani cu împrumut.

De cele mai multe ori datinile din perioada sărbătorilor sunt respectate de oamenii de la țară. Astfel, în ziua de Crăciun, aceștia nu dau de mâncare pe săturate la animale pentru că, potrivit tradițiilor, acestea s-ar putea îmbolnăvi.

Pe de altă parte, păsările din ogradă pot fi hrănite cu o bucată de aluat dospit.

În ceea ce privește musafirii, în unele regiuni se spune că în noaptea de Crăciun nu ar trebui să deschizi uşa oaspeţilor, pentru că își va pleca tot sporul din casă.

În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pune pe masă un colac şi un pahar de apă, deoarece se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi îşi udă gura cu apă.

Un alt obicei prezent în mai multe zone este acela ca oamenii să pună bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea prosperitate şi sănătate în anul care vine.

În părţile Muscelului se crede că zilele de 24, 25, 26 şi 27 decembrie corespund celor patru anotimpuri, iar cum va fi vremea în acestea, aşa vor fi şi anotimpurile din anul următor.

De asemenea, în seara de Crăciun, în satele maramureşene se ung cu usturoi vitele şi uşile de la grajduri, pentru ca spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Tot pentru a alunga spiritele rele, oamenii se ung cu usturoi pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi şi pun usturoi la uşile şi ferestrele caselor.

În unele sate maramureşene se zice că este blestemată femeia care nu pune de Crăciun faţă de masă cu ciucălăi, pe pereţi ştergare brodate şi pe pat perne cu feţe tărcate.

 

Ce țări nu sărbătoresc Crăciunul

Deși așteptăm cu nerăbdare să ne petrecem sărbătorile de iarnă, mulți locuitori din alte părți ale globului nu sărbătoresc în niciun fel. În multe țări Crăciunul este ori interzis ori ignorat de locuitori.

În Japonia, spre exemplu nu se sărbătorește în mod oficial Crăciunul Fiind o țară necreștină, Japonia nu sărbătorește în mod oficial Crăciunul, dar asta nu înseamnă că japonezii nu au fost cuceriți de spiritul sărbătorilor. Ei o sărbătoresc în propriul lor mod cultural și tradițional.

În Pakistan, pe de altă parte, unde islamismul este religie de stat, conceptul de Crăciun este prea diferit față de cel creștin. Diferențele de cultură și tradiție au o mare influență asupra celebrării Crăciunului.

În ceea ce privește Arabia Saudită, aceasta înterzice celebrarea Crăciunulu. Oamenii nu au nici măcar dreptul de a cumpăra obiecte și de a face schimb de cadouri. Poliția țării devine activă în luna decembrie pentru a opri activitățile în această privință.

În Turcia, Ziua de Crăciun este ca orice altă zi obișnuită. Populația turcă este predominant musulmană, deci, Crăciunul nu este o sărbătoare majoră.

Algeria În Algeria, 99% din populație aparține Islamului, iar tratarea acestei sărbători creștine cu indiferență este considerată o modalitate de exprimare a devotamentului față de Islam. Astfel, cei care sărbătoresc Crăciunul sunt considerați ciudați.