Cel mai mulți dintre cei care au plecat se află în Italia și Spania, în total, sunt peste 2 milioane! Mai bine de 600.000 de români sunt în Germania, iar în Regatul Unit și în Statele Unite, sunt câte 500.000 de români.

Toţi contribuie, de departe, la economia ţării lăsate în urmă. 5 miliarde de dolari, adică vreo 4,3 miliarde de euro, au trimis acasă în 2017 românii din străinătate. Dacă ne uităm la ultimul deceniu, vedem că din diaspora au ajuns în ţară 25 de miliarde de dolari, conform Digi24.ro.

Sunt şi estimări care spun că suma ar fi mult mai mare. Şi pentru că cea mai mare Românie din afara ţării este în Uniunea Europeană, să ne uităm mai atent la această zonă.

Din acest punct de vedere, statisticile descriu o realitate extrem de îngrijorătoare pentru noi. Ele spun că unul din cinci români apţi de muncă locuia, anul trecut, în alt stat membru al Uniunii Europene. E cel mai mare procent din Uniune! Media europeană e de 3,8 la sută şi multe ţări au chiar mai puţin de atât, undeva la 1 la sută.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, procentul populaţiei active din România care plecase în altă parte a Uniunii era de 7,4 la sută. 11 ani mai târziu, am ajuns în punctul în care piaţa muncii din ţara noastră are nevoie în acest moment de 1 milion de oameni. Sunt muncitori pe care companiile nu reuşesc să-i găsească!

Problema e că nici nu pare că se va schimba ceva în bine în viitorul apropiat. Un studiu recent arăta că peste jumătate dintre români ar vrea să lucreze în străinătate. Astfel că ne putem aştepta ca România de peste hotare să fie din ce în ce mai mare.