Astfel, fotografia și videografia încep să facă parte din stilul de viață de zi cu zi al oamenilor din întreaga lume, fie că este vorba de pasiune, plăcere, sau o carieră în domeniu și artă. Numărul de fotografii realizate în 2016, la nivel mondial, este de 1,1 trilioane. În 2017 se așteaptă ca 1.2 trilioane de fotografii să fie urcate pe internet. Aceste cifre s-au dublat în 4 ani de zile, iar creșterea anuală este de aproximativ 9%, conform InfoTrends.

De asemenea, peste 300 milioane de fotografii se încarcă zilnic pe Facebook și 95 milioane pe Instagram. Cel puțin 136.000 de fotografii se postează pe Facebook la fiecare minut. Oamenii din întreaga lume continuă să prefere camerele foto ale telefoanelor mobile când vine vorba de instantanee și fotografii pentru rețelele de socializare. Camerele digitale își găsesc totuși nișele lor, cum ar fi fotografia comercială sau capturarea momentelor importante din viață, cum ar fi căsătoria, botezul etc. Tabletele au cea mai mică pondere când vine vorba de gradul de folosire în vederea realizării de fotografii, dar sunt persoane care le preferă.

La nivel global, procentajele de fotografii realizate cu telefonul/camera foto/tabletă sunt următoarele:

2015 – 18,1% camere foto, 76,4% telefoane, 5,5% tablete
2016 – 13,4% camere foto, 81,3% telefoane, 5,3% tablete
2017 – 10,3% camere foto, 85% telefoane, 4,7% tablete

Numărul de aparate foto vândute anul acesta în România este de peste 32.000 de unități. Iar peste 4.500 de drone s-au cumpărat doar anul trecut, estimările de anul acesta fiind de creștere cu cel puțin 20%.

“Fotografia este magică. Din momentul în care ne cheamă și pornim călătoria, se deshide un drum minunat, presărat cu experiențe unice. Fotografia este poate singurul domeniu și instrument care oferă acces la cunoașterea spațiului, a luminii, a timpului și oamenilor, prin emoție”, spune Vlad Eftenie, arhitect și fotograf, care va participa joi, 5 octombrie, la un eveniment special, dedicat fotografiei, organizat de F64.

“Orice eveniment cu caracter educațional e binevenit în domeniul fotografiei. Mai cu seamă acum, când internetul abundă de materiale mediocre, produse pe bandă înspre nemurirea sufletului și creșterea numărului de like-uri (…). Diluarea importanței fotografiei ne afectează memoria. Un fotograf educat va pune preț pe ceea ce-i iese din mână și din suflet iar asta nu poate decât să mă bucure”, spune și Daniel Chindea, sociolog și fotograf.