Carlos Ghosn, fostul șef al Renault – Nissan, a fost eliberat miercuri din închisoare după plata unei cauțiuni de 9 milioane dolari. Arestarea sa a fost o mare surpriză, iar detenția sa a dat naștere unor dezbateri despre sistemul judiciar japonez unde cei acuzați sunt ținuți mult timp în închisoare până la proces.

Avocații săi au cerut eliberarea pe cauțiune, motivând condițiile grele de detenție, iar soția sa spunea că Ghosn este ținut în condiții grele de detenție la Tokyo și că nu știe dacă a primit suficientă îngrijire medicală.

Ghosn a stat în detenție 108 zile și i s-a respins în mai multe rânduri cererea de eliberare pe cauțiune. ”Nu am să fug, ci am să mă apăr. Toate dovezile sunt la Nissan, dar compania a interzis tuturor angajaților să vorbească cu mine”, spunea el într-un interviu.

Ghosn a respins acuzațiile cum că ar fi condus alianța precum un dictator, spunând că o conducere fermă nu trebuie considerată dictatură și că opozanții săi vor să scape de el, scrie Hotnews.

Ghosn a spus că există planuri de întărire a legăturilor între cele trei companii membre ale alianței și că le-a discutat în septembrie cu CEO-ul Nissan, Hiroto Saikawa, care s-a dovedit a fi unul dintre opozanții lui Ghosn.

El a spus că, fără îndoială, acuzațiile ce i se aduc ”sunt rezultatul unui complot și a unei trădări”.

Scandalul Ghosn a adus în prim plan duritatea sistemului judiciar japonez și faptul că este mult mai radical în modul în care tratează prezumția de vinovăție, în comparație cu cel american.

 Carlos Ghosn a beneficiat în mod incorect de o compensaţie de 7,8 milioane de euro (nouă milioane de dolari) de la societatea mixtă dintre Nissan şi Mitsubishi, în perioada aprilie – noiembrie 2018, au anunţat cei doi producători auto niponi.

În urma derulării unei investigaţii interne comune, s-a descoperit că Ghosn a fost recompensat de o societate mixtă, cu sediul în Olanda, fără ca vreun membru al Consiliilor de Administraţie să fie informat, au arătat directorii generali ai Nissan – Hiroto Saikawa şi Mitsubishi – Osamu Masuko.

 

Nissan este acţionarul principal al Mitsubishi Motors.

Cei doi producători auto niponi au precizat că iau în considerare modalităţi de a recupera suma de nouă milioane de dolari de la Ghosn.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.