CARE sunt cele mai mari BĂNCI şi FIRME DE ASIGURARE din România

În două clasamente regionale separate ale primelor 50 de bănci, respectiv 50 de firme de asigurări din regiune, România figurează cu cinci bănci (față de două, anul trecut) și cinci firme de asigurare (similar cu 2011), transmite Deloitte România, cu ocazia lansării noii ediţii TOP 500 pentru Europa Centrală.

„Anul 2011 a reprezentat pentru întreaga piață financiară din România un an de inflexiune, în care băncile și companiile de leasing și asigurări au trebuit să-și ajusteze major strategiile și au început un proces de re-aliniere internă la noile realități de creștere limitată, austeritate și reglementare strictă. În acest context, ne bucurăm să constatăm că alte trei bănci românești au intrat în premieră în top-ul primelor 50 de bănci din regiune – alăturându-se  celor 2 deja existente în clasament, care și-au crescut sau menținut pozițiile”, arată Oana Petrescu, Partener coordonator al diviziei de Consultanță a Deloitte în România.
„În condițiile în care rentabilitatea capitalurilor bancare în România este încă mult inferioară mediei central-europene, faptul că primele cele mai mari cinci bănci românești au continuat să susțină economia românească, crescându-și activele mai repede decât competitoarele lor din regiune, reprezintă o veste foarte bună – o dovadă clară a interesului pe termen lung și a angajamentului acestora de a continua să finanțeze economia românească”, a adăugat aceasta.