Până la urmă, titlul articolului a fost “Capitalismul e rănit, dar nu se predă”, graţie şefilor mei care spuneau că acest sistem nu are cum să dispară.

“În cele mai negre momente de panică, statul a intervenit în forţă pentru salvarea băncilor, devenind astfel noul stăpân discret al economiei. În aceste momente de nelinişte ne întrebăm dacă sistemul capitalist, a cărui locomotivă a fost zeci de ani de zile poporul american, mai poate supravieţui. Şi dacă nu cumva promotorii modelului socialist au avut dreptate. Mai mulţi analişti prevăd că această criză va aduce o nouă faţă capitalismului, care seamănă mai degrabă cu un „socialism pentru bogaţi“, asta arătam acum trei ani.

Iată că şi acum ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Mii de miliarde de euro au fost aruncate, sub diferite forme, de statele lumii în încercarea de a ieşi la liman. Totuşi, se pare că încă înotăm contra curentului.

Dacă SUA, locul de unde s-a declanşat criza financiară, în 2008, deşi semnale existau cu câţiva ani înainte, au reuşit, cât de cât, să mai tempereze din căderea în abisul crizei, ţările europene mai au de tras. Binenţeles, că nici America nu o duce mai bine, mai ales acum cu toate protestele de pe Wall Street, dar având în calcul retrogradarea din urmă cu două luni, putem spune că americanii au reuşit să ridice o baricadă în faţa noilor turbulenţe care ameninţă pieţele financiare.

Astăzi vom afla de la preşedintele Comisiei Europene planul pentru recapitalizarea băncilor europene. Barroso va fi prezent în faţa Parlamentului European, unde va prezenta noul plan de recapitalizare a băncilor europene ceea înseamnă că liderii europeni au căzut de acord asupra acordării unui împrumut Greciei. În situaţia în care ţara condusă de premierul elen, Giorgios Papandreou, intra în capacitate de plată riscul prăbuşirii mai multor bănci europene era iminent. Cert e că în capitalism lumea a progresat. Binenţeles că unii spun că în socialism au dus-o mult mai bine ca acum, dar lucrurile sunt într-o continuare mişcare. Poate că în câţiva ani o să avem de-a face cu un nou sistem, un fel de struţo-cămilă, sau de ce nu acel “socialism pentru bogaţi”.

Nu vreau să-l contrazic, fără argumente, pe profesorul Noriel Roubini în ceea ce priveşte autodistrugerea capitalismului, dar eu cred doar că s-a pripit cu această declaraţie în încercarea de a-şi însuşi laurii dacă acest lucru chiar se va întâmpla.