Sutele de puști răsfirați pe întreg cuprinsul Parcului Sebastian din Sectorul 5 al Bucureștiului au din ce alege pentru o zi perfectă, în pofida vremii mohorâte, petrecută în compania sportului și a bunei dispoziții. Organizatorii proiectului „Nadia Sport Experience” le-au pus la dispoziție micuților aspiranți la o carieră sportivă o sumedenie de discipline sportive. Fie că au preferat gimnastica artistică, atletismul, baschetul, tenisul de masă sau voleiul țăncii au avut parte de distracție la maximum, iar întregul parc a vuit de țipetele și chicotelile celor care și-au încercat veleitățile de viitori sportivi.

Gimnastica, baza fiecărui sport

Când, în jurul orei 11 dimineața, la una din intrările în parc își face apariția „Zeița de la Montreal”, care a uimit mapamondul cu prima medie de zece absolut din istoria gimnasticii, în micul parc al Capitalei se declanșează vacarmul general. Țăncii uită pentru moment de îndeletnicirile sportive și se înghesuie buluc în jurul Nadiei. Reporterii de televiziuni, părinții și bunicii care și-au însoțit odraslele, la fel. Toți vor să o salute pe prima sportivă româncă inclusă în memorialul „International Gymnastics Hall of Fame”. Iar Nadia, modestă ca întodeauna, le zâmbește fiecăruia în parte. Strânge măini în stânga și-n dreapta, împarte cuvinte de îmbărbătare sau saluturi pornite din sufletul ei mare de ambasadoare a sportului care nu a uitat niciodată că este român. Și, tocmai pentru că nu a uitat, a pus bazele cu un an în urmă, în 2018, proiectului care îi poartă numele, „Nadia Sport Experience”. „Cred că e importantă mai mult mișcarea, copiii să se atașeze de o astfel de disciplină și după aceea să continue. Gimnastica e o bază pentru fiecare sport și copiii de la 3-4 ani am observat că iubesc foarte mult să se rostogolească. Deci, e extraordinar”, a făcut referire Nadia la disciplina, cu priză la pici, care a propulsat-o direct în elita celor mai mari sportive ai lumii.

vezi mai jos material video cu ce a spus Nadia:

„Bunico, uite cu cine jos eu tenis!”

În dreptul mesei de ping-pong care-i ajunge până dincolo de piept, o puștoaică își cârmește nasul cârn și pistruiat în timp ce lovește micuța bilă albă cu paleta pe care o ține strâns în mânuță. Când o vede pe Nadia se oprește în loc. Uită de minge și de paletă și i se repede în brațe. Apoi, în timpul schimbului de mingii pe care îl are cu marea campioană, își caută cu coada ochiului bunica pierdută undeva în publicul strâns cirochine pe margine. „Bunico, uite cu cine mă joc eu tenis!”, țipă ea spre mamaie imediat ce o identifică în mulțime. Și mândră nevoie mare își impinge, țanțoșă, pieptul inainte. Scena se repetă, aproape la indigo, pe fiecare teren în parte din cele care găzduiesc cele 11 discipline sportive, acolo unde Nadia îi încurajează pe micii sportivi de măine.

„Aducem copiii către lumea sportului”

„E un eveniment preluat din SUA, unde Nadia face asta deja de vreo 10 ani și se bucură de un mare succes. Ne-am propus să facem ceva similar și în România, în așa fel încât să aducem copiii către lumea sportului. „Nadia Sports Experience” se adresează copiilor între 7 și 12 ani și oferă șansa unică de a experimenta și testa abilitățile sportive la  peste 10 discipline sportive”, a declarat pentru Evenimentul Zilei Virgil Munteanu, vicepreședintele Fundației „Nadia Comăneci”, care a punctat și faptul că s-a bucurat în realizarea acestei a doua ediții de sprijinul Primăriei sector 5, al Consiliului local și Centrului Cultural din Sector, al cluburilor sportive școlare „Steaua”, nr. 1 și cel Municipal Onești și al UNEFS.

Vezi mai jos material video cu a spus Virgil Munteanu:

„O șansă pentru sportul românesc de măine”

Fostul mare tenisman Ilie Năstase a fost prezent și el la evenimentul de sâmbătă din Parcul Sebastian. „Este un lucru formidabil ce face Nadia pentru sportul românesc. Nu e deloc puțin lucru să le inoculezi copiilor dragostea pentru sport și pentru mișcare, în general. Poate, în felul acesta avem și noi șanse pe viitor, cu generația tânără, să redevenim ce am fost ca nație pentru sportul mondial. Să aducem din nou trofee în România”, a declarat cel care a rămas în lumea sportului alb ca unul dintre cei mai mari tenismani ai lumii.

Vezi mai jos material video cu ce a declarat fostul mare tenisman Ilie Năstase:

„Avem nevoie de proiectul ăsta în toate parcurile Capitalei”

„Este o inițiativă superbă a celor de la Fundația Nadia Comăneci” și vreau să îi felicit, pe ei și pe Nadia, în primul rând, pentru acest proiect. Avem nevoie în toate parcurile Capitalei, nu doar în Sectorul 5 de așa ceva pentru că trebuie să le explicăm copiilor ce înseamnă practicarea exercițiului fizic și beneficiile acestuia”, a declarat Bogdan-Constantin Matei, Ministrul Tineretului și Sportului, prezent și el la eveniment.

Viceprimarul Sectorului 5 a fost și el prezent, alături de copiii din Sectorul pe care-l conduce, în cele două zile cât a durat evenimentul, suplinind lipsa primarului Daniel Florea, plecat într-o delegație externă.

Vezi mai jos material video cu declarațiile viceprimarului Sector 5 Marian Țigănuș:

Proiectul „Nadia Sport Experience – Pașaport pentru sport” a fost susținut și de Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”.

Vezi declarația Dir. General Mariana Stoica:

Veteranii sportului au spus și ei prezent la evenimentul organizat de Fundația Nadia Comăneci în Parcul Sebastian. Unul dintre profesorii emeriți ai sportului, Arădăvoaiei Dorin, a vorbit cu reporterii Evenimentul Zilei despre importanța evenimentului organizat sâmbătă și duminică (5, respectiv 6 octombrie 2019).

Vezi ce spune unul dintre apreciații profesori emeriți ai sportului din România:

 

Te-ar putea interesa și: