Termenul asumat pentru darea în folosinţă a magistralei de metrou M5 Drumul Taberei nu s-a modificat, este 30 iunie 2020, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, joi, la finalul şedinţei de guvern.

Când va fi gata metroul din Drumul Taberei

„Lucrările la magistrala M5 Drumul Taberei sunt în graficul stabilit, agreat cu antreprenorul general, atât pe partea de structură, cât şi pe contractul privind finisajele, parte de automatizări, semnalizări. (…) Nu s-a modificat termenul asumat, 30 iunie 2020, termenul asumat de toate părţile implicate cu ministerul nostru la masă pentru a da în folosinţă această magistrală de metrou extrem de importantă pentru bucureşteni”, a afirmat Lucian Bode.

Premierul interimar, Ludovic Orban, a subliniat că, pentru a impulsiona constructorii, intenţionează să facă „vizite neanunţate” pe şantierul magistralei de metrou M5, conform Agerpres.