Călin Georgescu nu a mai suportat. Atac la UE, NATO și CCR: Au inventat totul

Călin Georgescu nu a mai suportat. Atac la UE, NATO și CCR: Au inventat totul

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Iulian Luca la 7 decembrie 2024, 21:48

Călin Georgescu lansează atacuri într-un interviu la adresa NATO și Uniunii Europene. El le consideră acum vinovate de decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale.

Călin Georgescu, atacuri la adresa NATO și UE după anularea alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale din România, a lansat acuzații dure împotriva NATO și Uniunii Europene într-un interviu acordat Sky News.

Declarațiile sale vin în contextul deciziei Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale, pe fondul suspiciunilor legate de nereguli în campania sa electorală și implicarea Rusiei.

Călin Georgescu susține că anularea alegerilor prezidențiale reprezintă „o dictatură” și un act menit să protejeze „sistemul oligarhic” din România.

„Curtea Constituțională a României este o Curte mafiotă a României. Pentru că nouă oameni decid pentru 19 milioane de oameni, acest lucru nu este acceptabil. Asta înseamnă lovitură de stat făcută de statul care este încă la putere în România”, a declarat el, criticând în termeni duri decizia CCR.

Georgescu afirmă că decizia Curții a fost influențată de un grup de țări din Uniunea Europeană și NATO, pe care le acuză că subminează democrația în România pentru a-și menține interesele geopolitice.

„Au nevoie de război și vor să își protejeze cecurile. NATO a trecut de la defensivă la ofensivă și acest lucru nu îl putem accepta. Nu mă împingeți să merg la război pentru că nu este în interesul meu. Dar ei au nevoie de război”, a spus fostul candidat, referindu-se la războiul din Ucraina.

Implicarea Rusiei și finanțarea campaniei

Decizia CCR de anulare a alegerilor s-a bazat, printre altele, pe informații desecretizate de CSAT care indică implicarea Rusiei în campania lui Georgescu. Raportul arată că acesta a beneficiat de sprijin direct sau indirect prin intermediul unor mecanisme financiare și de influență.

De asemenea, Georgescu a fost acuzat de încălcarea normelor privind finanțarea campaniei electorale, după ce a declarat că nu a cheltuit niciun ban, în contradicție cu amploarea campaniei desfășurate.

Georgescu neagă toate acuzațiile și susține că „nu există nicio legătură între mine și Rusia” și că a fost transparent pe toată durata campaniei.

„Sunt disperați și au inventat totul. Documentele mele dovedesc ceea ce am spus. Am fost foarte transparent”, a afirmat el.

Susține că ar fi înregistrat o victorie „zdrobitoare”

Georgescu susține că anularea alegerilor este un semn al succesului său, afirmând că era pe cale să obțină o victorie zdrobitoare. El a declarat că primele voturi exprimate în diaspora sugerează că ar fi câștigat cu peste 80%, deși aceste afirmații nu pot fi verificate.

Fostul candidat a dezvăluit că, dacă ar fi fost ales președinte, ar fi organizat o conferință de pace la București, invitând lideri internaționali precum Donald Trump, Volodimir Zelenski, Vladimir Putin și Keir Starmer.

El a mai susținut că turul al doilea al alegerilor ar trebui să aibă loc, subliniind că „nu poți anula acest lucru cu două zile înainte de a se întâmpla”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.