Rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat la 12,58 milioane de euro (55,37 milioane de lei), cele mai lichide titluri fiind Romgaz, cu tranzacţii de 14,54 milioane de lei, Electrica cu 10,95 milioane de lei şi Transelectrica cu 4,45 milioane lei.

Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 48 de companii, din care 23 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 20 au scăzut.

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,02%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a urcat cu 0,02%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a apreciat cu 0,37%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,28%, iar ROTX, calculat pe baza preţurilor acţiunilor celor mai reprezentative societăţi listate la BVB, cu 0,43%.

AGERPRES