BVB închide ședința de miercuri pe roșu. Majoritatea indicilor au fost în scădere

SURSA FOTO: Dreamstime

Bursa de Valori București (BVB) informează că ședința de miercuri, 27 ianuarie, a fost închisă pe roșu oe majoritatea indicilor, aceștia fiind în scădere. Valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 46,29 milioane de lei, respectiv 9,49 milioane de euro.

BVB arată că indicele principal BET s-a depreciat cu 0,18%, până la 10.322,04 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut tot 0,18%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,17%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o creştere de 0,15%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o scădere de 0,32%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a coborât cu 0,35%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Trasilvania au generat tranzacţii în valoare de 11,78 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 3,46 milioane de lei, respectiv cele ale Nuclearelectrica (3,14 milioane de lei).

Bursa de Valori București informează că, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet, în creştere cu 9,6%, Turism Felix (4,43%) şi Electroargeş (+2,31%).

În schimb, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de SIF Hoteluri (-14,84%), Altur (-8,06%) şi Artego (-4,17%).

BVB: Ședința de marți a fost închisă pe verde

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,19%, până la valoarea de 10.341,02 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursa de Valori București, a câştigat 0,18%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,21%.

În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,23%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,32%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe un trend ascendent de 0,07%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 5,86 milioane de lei, urmate de titlurile BRD – Groupe Societe Generale (5,75 milioane de lei) şi cele ale Fondului Proprietatea (2,60 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroputere, în creştere cu 9,09%, Mecanică Fină (+7,14%) şi Ropharma (+4,42%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Carbochim (-10%), Prebet S.A. Aiud (-4,57%) şi Artego (-4%).

Sursă foto: Dreamstime