BVB închide în creștere ședința de joi. Ce s-a întâmplat cu Indicele BET

Bursa de Valori Bucureşti începe să își revină. Ședința de joi s-a încheiat pe plus, iar valoarea schimburilor a fost de 25,88 milioane de lei (5,35 milioane de euro), din care 23,37 milioane de lei (4,83 milioane de euro) tranzacţii cu acţiuni.

Indicele principal BET s-a apreciat și el cu 1%, la 7.921,89 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans similar, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,86%.

Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o apreciere de 1,29%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere uşoară cu 0,03%.

În ceea ce privește indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, acesta a urcat cu 1,14%.

Cele mai tranzacționate acțiuni

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 7,68 milioane de lei, urmate de titlurile BRD – Groupe Societe Generale, cu 3,94 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea – cu 3,51 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Sinteza, care s-au apreciat cu 15%, urmate de SIF Hoteluri (+9,23%) şi Erste Group Bank (+6,53%).

Pe de altă parte, deprecierile cele mai semnificative au fost consemnate la titlurile Artego (-9,26%), Vrancart (-3,85%) şi Rompetrol Rafinare (-3,7%).