Bursa din Grecia, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani

Bursa din Grecia, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani
Publicat de Ciprian Mailat la 28 ianuarie 2015, 18:55

Bursa de la Atena a încheiat şedinţa de miercuri la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani iar acţiunile principalelor bănci au înregistrat scăderi de peste 26%, după ce noul Guvern a anunţat că una din priorităţile sale este renegocierea planului de austeritate convenit cu creditorii internaţionali, transmite AFP.

Indicele principal Athens Stock Exchange (ASE) a închis în scădere cu 9,24% până la 711,13 puncte, în condiţiile în care titlurile Piraeus Bank au scăzut cu 29,2%, acţiunile Alpha Bank au pierdut 26,7% din valoare iar acţiunile Eurobank erau în scădere cu 25,9%.

De asemenea, randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale greceşti pe 10 ani au urcat până la 10,6%.

Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a anunţat miercuri principalele priorităţi ale Guvernului său, printre care şi renegocierea cu creditorii internaţionali a datoriei şi a programului de asistenţă financiară a Greciei. De asemenea, Tsipras a promis adoptarea de măsuri sociale pentru a răspunde la criza umanitară prin care trece populaţia după şase ani de austeritate. La rândul său, noul ministru grec de Finanţe, Yanis Varoufakis a pledat pentru un nou 'New Deal' pan-european pentru a ajuta la relansarea economiei europene şi a pune capăt politicii de austeritate.

Liderii UE au avertizat Atena să-şi îndeplinească angajamentele asumate în schimbul asistenţei internaţionale. Creditorii internaţionali ai impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, măsuri de restructurare şi privatizare.

Băncile din Grecia sunt absolut sfărâmate după şedinţa de tranzacţionare de miercuri. La fel cum au păţit şi ieri şi cu o zi înainte. Bursa de valori din Atena a pierdut 8,45% la ora 14,30 ora României, dar bancile listate au căzut mult mai jos, pierzând alte 20%.

Băncile au pierdut mai mult de o treime din valoarea lor de când Syriza a venit la putere. Se pare că acționarii nu s-au obişnuit cu ideea unui guvern al radicalilor de stânga.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.