Bursa de pe Wall Street a deschis ședința în creștere. La ce nivel au ajuns bursele lumii

Bursa de pe Wall Street a deschis ședința de miercuri în creștere, indicele Dow Jones Industrial Average a fost în creștere cu 18,15 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a apreciat cu 0,42%, ajungând la valoarea de 3.232,06 puncte, în creştere cu 13,62 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,63%, ajungând la valoarea de 10.467,32 puncte, în creştere cu 65,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Bursa de la Londra

A deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,06%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.133,17 puncte, în creştere cu 3,91 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Bursa de la Frankfurt

A deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,18%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.812,79 puncte, în scădere cu 22,49 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Bursa de la Paris

A deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,40%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.948,43 puncte, în creştere cu 19,49 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta

Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 295,51 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 295,32 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 347,25 forinţi, în creştere faţă de 346,15 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 71,81 forinţi, în creştere faţă de 71,60 forinţi, miercuri.

Bursa japoneză

A închis şedinţa de miercuri în scădere cu 1,15%, în urma aprecierii yenului şi a publicării rezultatelor financiare trimestriale ale marilor firme, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 22.397,11 puncte, în scădere cu 260,27 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Bursa sud-coreeană

A încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,20%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.263,16 puncte, în creştere cu 6,17 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Hong Kong

A încheiat şedinţa de miercuri în creştere cu 0,45%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.883,14 puncte, în creştere cu 110,38 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Bursa din Shanghai

A închis şedinţa de miercuri în creştere cu 2,06%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.294,55 puncte, în creştere cu 66,59 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Bursa din Singapore

A încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,37%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 2.573,45 puncte, în scădere cu 9,52 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.