Bursa de la București este grav afectată de coronavirus

Bursa de la București este grav afectată de coronavirus
Publicat de Valentina Drăgoi la 24 februarie 2020, 17:30

Bursa de valori de la București trece printr-o perioadă de cumpănă după extinderea rapidă a corovirusului. Se pare că temperile privind o pandemie de coronavirus duc la scăderea BVB, mai ales după ultimele focare apărute în Italia.

Directorul general adjunct al Tradeville, Ovidiu Dumitrescu a declarat luni, pentru Agerpres că și indicele BET este afectat de aceste temeri.

„Având în vedere evoluţia burselor din afara ţării, suntem de părere că este vorba de noi temeri privind o pandemie de coronavirus, în special având în vedere focarele nou apărute, din Italia. De altfel, este de remarcat faptul că indicele principal al BVB (respectiv indicele BET) scade în acest moment cu acelaşi procent ca principalii indici americani (S&P500 şi DJIA)”, a precizat Dumitrescu.

La ora 16:00, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o depreciere de 2,49%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, pierdea 2,50%.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.