Bursa a închis în scădere cu 0,13% şedinţă de vineri

Bursa a închis în scădere cu 0,13% şedinţă de vineri
Publicat de Ciprian Mailat la 5 septembrie 2014, 19:32

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, s-a depreciat, vineri, cu 0,13%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 0,26%.

Rulajul pieţei de acţiuni s-a cifrat la circa 3,45 milioane de euro (15,17 milioane de lei), cele mai lichide titluri fiind Electrica SA, cu tranzacţii de 4,62 milioane de lei, Fondul Proprietatea, cu 2,55 milioane de lei, BRD – Groupe Societe Generale, cu 1,56 milioane de lei, şi Romgaz – 1,53 milioane de lei.

Au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 53 de companii, din care 16 au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor, iar 29 au scăzut.

Indicele BET Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,12%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a coborât cu 0,15%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi s-a depreciat cu 0,19%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,06%, în timp ce ROTX, calculat pe baza preţurilor acţiunilor celor mai reprezentative societăţi listate la BVB, a urcat cu 0,16%.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.