"Aţi votat un buget care consolidează stabilitatea macroeconomică a Romaniei. Azi, pentru prima oară in ultimii 20 de ani s-a votat un buget fără conotaţii electorale pentru anul electoral care urmează", a declarat Boc după adoptarea bugetului cu 239 de voturi pentru şi 168 împotrivă.

România s-a alăturat unui grup crescând de ţări, joi, atunci când Parlamentul a adoptat un buget drastic care vizează să reducă cu mai mult de jumătate deficitul bugetar, de la 4,4% din PIB în 2011, la 1,9% în 2012. Dar aceste cifre depind de o rată de creştere de peste 2% anul viitor – o ipoteză optimistă pentru o economie cu legături atât de strânse cu zona euro aflată în dificultate, potrivit FT.

România îşi asumă austeritatea, în parte pentru a-i împăca pe "casierii" de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană de la care a primit o linie de credit de precauţie de 3,5 miliarde de euro.

România este a doua economie cea mai săracă din Europa şi este familiarizată cu austeritatea, relevă FT, având în vedere că a primit deja în martie a patra tranşă din împrumutul agreat de CE cu Bucureştiul, în cadrul unui pachet de asistenţă financiară derulat cu FMI şi alte instituţii internaţionale, de 20 de miliarde de euro. Deficitul a scăzut la sub 5% din PIB, de la aproape 14% cu trei ani în urmă, când Lehman Brothers s-a prăbuşit.

Cu toate acestea, oficialii au declarat că posibilitatea extinderii deficitului până la un plafon de 2,5% din PIB, rămâne deschisă în cazul în care condiţiile economice se agravează. Ultima rundă de economii va fi realizată prin salariile din sectorul public şi reducerea locurilor de muncă, îngheţarea pensiilor, vânzarea unor companii de stat şi redresarea altora.

Potrivit Bloomberg, România intenţionează să reducă numărul de locuri de muncă din sectorul public la 1,1 milioane până la sfârşitul anului viitor, de la 1,4 milioane în 2010. Guvernul a eliminat deja 180.000 de locuri de muncă, potrivit preşedintelui român Traian Băsescu, precizează FT.

Economia României este de aşteptat să crească cu aproape 1,8% în 2011, iar bugetul a prognozat o creştere economică de 2,1% pentru 2012. Aceasta reprezintă mai puţin decât prognoza anterioară de 3,5%, dar s-ar putea dovedi încă prea ambiţioasă, a declarat Neil Shearing de la Capital Economics – care estimează o ‘contracţie mică, de circa 0,5%, calculată pe baza unei recesiuni profunde în zona euro’. Nu este un scenariu deosebit de excesiv, subliniază FT.

"Continuarea austerităţii nu va face decât să sporească turbulenţele" cu care se confruntă economia română, spune Shearing, iar dacă situaţia din zona euro se va agrava, ‘economia României nu va fi în poziţia de a realiza creştere.’

Economia României suferă de pe urma apropierii de zona euro. Ţara trimite jumătate din exporturile sale (care constituie 30% din PIB) în zona euro, iar băncile sale sunt, de asemenea, masiv îndatorate băncilor-mamă greceşti şi austriece. Potrivit Fitch Ratings, băncile greceşti deţin 15,8% din activele sistemului bancar din România în timp ce băncile-mamă austriece deţin 31,5%.
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: