British American Tobaco va investi 60 de milioane de euro în fabrica de la Ploieşti
Cel mai mare producător de ţigarete din România , British American Tobacco, anunţă investiţiile făcute în fabrica de la Ploieşti va fi triplă în anul 2017.Compania va investi 60 de milioane de euro în construirea unor hale de producţie şi în modernizarea tehnologiei fabricii.
În noiembrie anul trecut, conducerea British American Tobaco a anunţat că va investi cca. 21 de milioane de euro în fiecare an, până în 2021, în dezvoltarea fabricii de la Ploieşti.
Investiţiile crescute sunt datorate extinderii capacităţii de producţie pe fondul a 3 factori importanţi: închiderea treptată a fabricii din Germania, preluarea Bulgartabac din Bulgaria, urmând ca o parte a volumelor să fie mutate la Ploieşti şi optimizarea volumelor fabricilor BAT din Europa de Vest. Volumele produse urmează să crească cu aproximativ 30% în urma investiţiilor făcute.
Până la finalul anului curent vor fi vacante 30 de noi locuri de munca, din 120 care au fost scoase la concurs, lucru datorat dezvoltării unităţii de producţie de la Ploieşti. În prezent, în fabrica de la Ploieşti lucrează 700 de angajaţi şi 150 de contractori.
Fabrica British American Tobacco este în prezent a doua cea mai importantă fabrică din Europa şi una dintre cele mai tehnologizate şi dezvoltate unităţi de producţie la nivel global.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





