Breaking News! Deputații, undă verde la 3 zile de „relaxare”. Au respins controversatul amendament din legea stării de alertă
Deputații au respins amendamentul din proiectul stării de urgență ce prevedea intrarea în vigoare odată cu publicarea în Monitorul oficial.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, în plen, amendamentul care prevede că proiectul de lege privind starea de alertă intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.
Amendamentul fusese admis în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Acesta prevedea intrarea în vigoare a legii la data publicării în Monitorul Oficial, pentru a acoperi și perioada 15-18 mai, dar fusese declarat deja neconstituțional.
Au votat „pentru” respingere 171 de deputaţi, 4 au fost „împotrivă”, iar 82 s-au abţinut.
PSD a votat „împotriva” amendamentului pe care l-a considerat „neconstituţional”; PNL, care a iniţiat amendamentul, s-a abţinut de la vot; USR şi UDMR au votat „împotrivă”, iar PMP s-a abţinut.
De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Guvernului privind măsurile prevăzute în timpul stării de alertă, fiind făcute mai multe modificări, printre care aceea că Parlamentul va trebui să încuviinţeze starea de alertă în cazul în care aceasta se instituie în cel puţin jumătate de ţară.
S-au înregistrat voturi 267 ‘pentru’, 26 ‘împotrivă’ şi 5 abţineri.
Toate grupurile parlamentare, cu excepţia ALDE şi a Pro România, au precizat că votează în favoarea proiectului.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.