Bomba zilei la Caracal! Primele concluzii ale anchetatorilor, după ce au analizat hainele găsite pe câmp

Bomba zilei la Caracal! Primele concluzii ale anchetatorilor, după ce au analizat hainele găsite pe câmp
Publicat de Claudiu Popa la 4 august 2019, 15:50

Apar informaţii noi din oră în oră în cazul terifiant de la Caracal. Anchetatorii au găsit pe un câmp, după pontul dat de o vecină a lui Gheorghe Dincă, mai multe haine de damă. Acestea au fost analizate, iar procurorii au deja o serie de informaţii despre ele.

Hainele ridicate, duminică, de pe câmpul situat între Caracal și Craiova nu sunt ale Luizei, au declarat surse judiciare. Cu toate acestea, hainele vor fi expertizate în continuare. În urma primelor analize, anchetatorii au stabilit că hainele pe care le-a găsit o femeie în apropierea lanului de floarea-soarelui dintre Caracal și Craiova, unde a fost căutat telefonul Luizei, nu aparțin fetei de 18 ani, din Dioști, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o, informează Mediafax.

Cu toate acestea, hainele, respectiv o pereche de blugi și una de pantaloni scurți de damă, vor fi expertizate în continuare. Anchetatorii au mers, duminică, la locul indicat de femeia care a spus că a văzut haine aruncate în boschete, în apropierea locului unde, sâmbătă, au avut loc verificări pentru a fi găsit telefonul Luizei.

„De o săptămână am văzut hainele astea aici. Veneam la șosea în fiecare zi să iau pe soțul meu și de aseară de când am văzut căutările până acolo m-am gândit. Sunt niște blugi de damă, blugi, pantaloni scurți”, a spus femeia, care a participat la ridicarea probelor.

Locul indicat este aproape de drumul spre Craiova, unde, într-un lan de floarea-soarelui Dincă le-a spus anchetatorilor că a aruncat telefonul Luizei, aproape la nouă kilometri de locuința sa.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.