Bill Gates a donat 20 de miliarde de dolari

Așadar, co-fondatorul Microsoft, care este a patra cea mai bogată persoană din lume, a scris recent pe pagina sa de socializare că oamenii sunt descurajați și se întreabă dacă situația din lume este „destinată să se înrăutățească”.

„Câteva eşecuri globale uriaşe din ultimii câţiva ani i-au lăsat pe mulţi oameni descurajaţi şi să se întrebe dacă situaţia din lume este destinată să se înrăutăţească”, a scris Bill Gates.

De asemenea, Gates a explicat în cadrul unui comunicat care anunță angajamentul că speră să atenueze „unele dintre suferinţele cu care se confruntă oamenii în acest moment”.

„Sper că, dând mai mult, să putem atenua unele dintre suferinţele cu care se confruntă oamenii în acest moment şi să contribuim la îndeplinirea viziunii fundaţiei de a oferi fiecărei persoane şansa de a trăi o viaţă sănătoasă şi productivă”, a spus Gates într-un comunicat care anunţă angajamentul.

Amintim că anunțul a venit în contextul în care fundaţia intenţionează să-şi majoreze cheltuielile anuale la 9 miliarde de dolari până în 2026, ceea ce marchează o creştere cu 50% faţă de nivelurile de dinainte de pandemie.

Potrivit comunicatului, donaţia aduce dotarea fundației la aproximativ 70 de miliarde de dolari.

Avertismentul lansat anterior de Bill Gates

Anterior, miliardarul a vorbit despre piața criptomonedelor, dar și despre NFT-uri. Potrivit Bloomberg, miliardarul este de părere că toate proiectele bazate pe criptomonede, precum token-urile non-fungibile (NFT-uri), reprezintă o serie de escrocherii „bazate pe teoria prostului mai mare”.

„În mod evident, imaginile scumpe cu maimuţe vor îmbunătăţi imens lumea”, a spus în mod sarcastic cofondatorul Microsoft. Precizările acestuia au fost făcute  în cadrul unei conferinţe privind schimbările climatice.

Totodată, miliardarul a mai adăugat și că niciodată nu va cumpăra sau va shorta (vinde în lipsă) vreodată clasa respectivă de active, scrie Bloomberg.

Menționăm faptul că nu este prima oară când Bill Gates face astfel de afirmații. În repetate rânduri, miliardarul a criticat industria criptomonedelor și la un moment dat s-a și contrazis cu Elon Musk, șeful Tesla și Space X.

Cei doi s-au contrazis atunci în legătură cu efectele asupra mediului ale minării de Bitcoini, dar și cu faptul că moneda este prea riscantă pentru investitorii de retail.